Home Actualitate Carnea de porc s-ar putea IEFTINI ca urm...
Actualitate

Carnea de porc s-ar putea IEFTINI ca urmare a importurilor din Ungaria, unde TVA a scăzut la 5%

Importurile de carne de porc în creștere din Ungaria, unde TVA a scăzut de la 1 ianuarie de la 27% la 5%, ar putea duce la ieftinirea cărnii de porc de pe piața românească în următoarele luni, a declarat agenției MEDIAFAX Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc.

Carnea de porc s-ar putea IEFTINI ca urmare a importurilor din Ungaria, unde TVA a scăzut la 5%
Carnea de porc s-ar putea IEFTINI ca urmare a importurilor din Ungaria, unde TVA a scăzut la 5% · Foto: Business Magazin

 “Crescătorii de porci sunt îngrijorați de importurile care vin din Ungaria, după ce de la 1 ianuarie la ei a scăzut TVA la carne de porc de la 27% la 5%. Lor le convine să vândă aici, unde prețul e mai mare decât în Ungaria. Chiar dacă vând la prețul de la ei, câștigă din diferența de TVA, care la noi e 24%”, a spus Ladoși.

El a afirmat că situația va genera și importuri la negru de pe piața maghiară. Astfel de situații se întâmplă frecvent când există diferențe mari de TVA între țări vecine.

Guvernul ungar a redus de la începutul acestui an TVA pentru porci vii și carnea de porc de la 27%, cel mai ridicat nivel din UE, la 5%, pentru a proteja producătorii locali de importurile mai ieftine.

“Va fi o presiune pe piața românească. Au început deja să crească importurile, dar doar regional, deocamdată, în Bihor, Satu Mare și Arad. Ungurii vin cu carnea și o vând unde pot, la magazine mici, la măcelării sau la procesatori mai mici. Ne așteptăm ca în aceste condiții prețul cărnii de porc pe piața românească să scadă”, a mai spus oficialul asociației.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună