Home Actualitate Carmistin anunță preluarea Avicola Târgu...
Actualitate

Carmistin anunță preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziționate

Grupul agricol Carmistin, specializat în producția, procesarea și comercializarea cărnii, anunță preluarea tuturor fermelor, platformelor și abatorului deținute de Avicola Târgu Jiu. Având în vedere starea avansată de degradare a unora dintre capacitățile de producție, dar și tehnologia învechită din fermele care ar putea fi mai repede puse în funcțiune, compania a decis să deruleze un plan de in…

Carmistin anunță preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul  va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziționate
Carmistin anunță preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziționate · Foto: Business Magazin

“La momentul actual, instalațiile nu sunt funcționale, toate autorizațiile au fost retrase, iar pentru reluarea activității va fi necesară reautorizarea, atât a abatorului, cât și a fermelor. Până la sfârșitul anului 2015 au funcționat 4 ferme (34 hale) și abatorul”, a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.

 

Unitatea din Gorj deține un abator cu o capacitate 4000 capete/oră, 9 ferme pentru creșterea păsărilor, parc auto (nefuncțional), un bloc pentru birouri, platformă de gunoi și 66 de hectare de teren. Dintre cele 9 ferme, doar 4 au fost menținute în funcțiune după privatizare, restul fiind abandonate și lăsate să se degradeze. Planul de afaceri pentru relansarea capacităților din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018.

 

“Având în vedere strategia de dezvoltare a grupului prin investiții în ferme zootehnice, am decis această achiziție, care astăzi nu înseamnă decât un complex avicol falimentar. La finalizarea retehnologizării platformei avicole de la Târgu Jiu, compania Avirom, parte a grupului Carmistin, va angaja 600 de persoane”, a adăugat Paraschiv.

 

Carmistin a preluat în urmă cu 11 ani platforma agricolă deținută de Oltchim, iar în urma retehnologizării fermelor a ajuns să producă și să abatorizeze anual peste 10 milioane de pui. În ultima periodă, Avicarvil, compania specializată a grupului Carmistin, prin care s-a realizat și tranzacția de la Târgu Jiu, a reușit să listeze mărcile sale (La Provincia și NaturAvi) și să nu mai livreze exclusiv marca proprie a magazinului. Magazinele în care Avicarvil vinde cu branduri proprii sunt Profi, Billa, Carrefour, Metro, Selgros, Cora, Supeco și Artima. Avicarvil livrează încă marca proprie a retailerului în Kaufland și Cora.

Piață cărnii de pasăre a avut în 2016 o crește mică, de 5,53%, la nivel de comerț modern plus comerț clasic (fără export și consumul în HORECA). Este o piață estimată la 260 milioane de euro anual, conform institului de cercetare Strategic Market Vector, pe baza unei metodologii care scanează piața pornind de la datele înregistrate de la marile lanțuri sau a monitorizării unui eșantion de magazine reprezentativ la nivel național.

 

Despre Carmistin

Grupul Carmistin s-a format în anul 2003, odată cu implicarea în afaceri a antreprenorului Iustin Paraschiv, care a dezvoltat noi linii de business îndreptate către producția agricolă și ferme zootehnice (linia de agricultură cu aprox 5.000 ha teren în două ferme, linia de vită cu fermă de 10.000 capete tăurași la îngrășat, linia de porc cu 250.000 capete porc producție anuală și linia de pasăre care urmează să producă peste 20 milioane păsări anual)

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună