Carmen Petcu, De’Longhi, unul dintre marii exportatori ai României, despre posibilitatea deconectării marilor consumatori industriali de la sistemul energetic național: Noi dacă nu producem și nu vindem, nu avem de unde lua fonduri compensatorii. Vom revizui iarăși investițiile, vom amâna anumite proiecte. Poate ne salvează ploaia
Carmen Petcu, general manager al operațiunilor producătorului de electrocasnice De’Longhi în România, spune că o deconectare a marilor consumatori industriali de la sistemul energetic național, în contextul celei mai acute crize energetice din istoria recentă, ar fi o decizie extrem de…
Carmen Petcu, general manager al operațiunilor producătorului de electrocasnice De’Longhi în România, spune că o deconectare a marilor consumatori industriali de la sistemul energetic național, în contextul celei mai acute crize energetice din istoria recentă, ar fi o decizie extrem de nefericită pentru grup, însă de înțeles în contextul grav actual.
„E o decizie extrem de nefericită pentru noi, dar înțelegem contextul grav în care este activată.
Programul nostru accelerat de reducere și sustenabilitate a consumului de energie electrică a fost demarat acum 3-4 ani. Nu este un program oportunist ci unul structural, sistematic, pe care îl implementăm cu multă seriozitate, responsabilitate și, evident, cu investiții. Nu ne putem permite altfel, trebuie să ne păstrăm competitivitatea. Iar asta în fiecare lună. Nu cred că există altă cale pentru sectorul industrial – nici în România, nici în altă parte.”
Producătorul de electrocasnice De’Longhi, ce deține pe plan local trei fabrici, a luat deja măsuri de reducere a consumului de energie în perioada de vârf, măsuri care vin cu costuri suplimentare dat fiind că pentru grup este o perioadă de vârf a producției.
„La solicitarea guvernului și a autorităților locale, am activat la nivelul celor trei uzine (Cluj, Satu Mare și Bihor) măsuri care să reducă consumul cu 10-12% între 18:00 și 23:00. Aceste măsuri implică, evident, costuri suplimentare sau impact la nivel operațional. Noi suntem în această perioadă în high season și nu putem opri activitatea”, adaugă ea.
Pe piața autohtonă, grupul italian ce are în portofoliu espressoare de cafea, dar și alte electrocasnice mici are trei fabrici și o cifră de afaceri de aproape 3 mld. lei. Este cel mai mare exportator de electrocasnice din România.
„Sperăm, cu aceste măsuri activate, să nu fim penalizați de deciziile dispeceratului local sau regional. Sperăm, ar suntem îngrijorați.”
O oprire de câteva secunde în alimentarea cu energie are impact de 6-8 ore, atât e nevoie pentru revenirea la nivel a întregii capacități, explică executivul.
„Nu aș vrea să vorbesc numai de pierderi directe. Vor fi semnificative și, din păcate, irecuperabile în sezonul acesta. Ca să nu spuneți ca suntem prea cinici, doar să luați în considerare că din același cont unde vor intra aceste pierderi, tot de acolo vom plăti angajații ca să acopere facturile rezidențiale de energie. Noi dacă nu producem și nu vindem, nu avem de unde lua fonduri compensatorii. Vom revizui iarăși investițiile, liniile de dezvoltare produse, vom amâna anumite proiecte. Mi se pare riscant ca strategie să tai acolo unde e sursa de venituri la bugetul de stat. Poate ne salvează ploaia”, conchide executivul.