Carmen Dan, răspunde acuzațiilor șefului DGA, Cătălin Ioniță: E trist că un ofițer de carieră, care invocă onoarea, își pune uniforma în cap în modul ăsta
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a caracterizat, luni, drept duplicitar comportamentul directorului DGA, Cătălin Ioniță, care a acuzat-o de minciună și că l-ar fi obligat să plece de la conducerea Poliției Române, tocmai acum, când a anunțat restructurarea Direcției Generale Anticorupție.
“Cătălin Ioniță, în calitatea sa de director al Direcției Naționale Anticorupție, avea toate instrumentele să facă absolut toate verificările referitor la fapte le-a considerat sau, mai nou, le consideră grave. Faptul că iese cu o astfel de poziție după ce eu am prezentat în activitatea de bilanț motivele pentru care eu consider că această structură importantă a ministerului trebuie să fie mai eficientă mi se pare cel puțin duplicitar. În aceeași notă, dacă-mi permiteți, privesc și faptul că acum consideră că este oportun să prezinte public un raport în care menționează că nu a fost de acord să preia funcția de șef al Poliției Române. Asta înseamnă că, probabil, aș putea să deduc, urmând firul logic al acțiunilor lui Ioniță, că a existat un raport după fiecare discuție cu mine sau cu premierul din acea dată”, a declarat, luni, Carmen Dan, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Ministrul a mai spus că raportul transmis de Cătălin Ioniță nu este înregistrat nici la Ministerul Afacerilor Interne și nici la Guvern, așa cum ar fi fost firesc, menționând că la Palatul Victoria sunt înregistrate doar două rapoarte ale acestuia, unul din 9 ianuarie și celălalt din 17 ianuarie.
“Este posibil ca domnul Ioniță să aibă foarte multe rapoarte după orice discuție pe care a avut-o în acea perioadă cu mine sau cu premierul de la acel moment. Cert este că la Guvern, la primul-ministru, sunt două acorduri, sper să nu greșesc, unul este din data de 9 ianuarie și altul din data de 17 ianuarie”, a completat Carmen Dan.
Ministrul a precizat că acum este de părere, mai mult ca oricând, că decizia de reorganizare a Direcției Generale Anticorupție (DGA) este una necesară. “I-am solicitat să vină dânsul, în calitate de director, cu o formulă de reorganizare. Nu am făcut altceva decât să respect o cale normală și firească”, a completat Carmen Dan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro