Home Actualitate Carlos Tavares, fostul director operațio...
Actualitate

Carlos Tavares, fostul director operațional Renault, va prelua funcția de CEO al Peugeot

Directorul general al PSA Peugeot Citroen, Philippe Varin, se pregătește să se retragă anul viitor, urmând să fie înlocuit de Carlos Tavares, fost director operațional executiv (COO) la Renault, au declarat surse apropiate situației.

Carlos Tavares, fostul director operațional Renault, va prelua funcția de CEO al Peugeot
Carlos Tavares, fostul director operațional Renault, va prelua funcția de CEO al Peugeot · Foto: Business Magazin

 În primă fază, Tavares ar urma să activeze ca secundul lui Varin (61 de ani), care se concentrează în această perioadă pe negocierile privind extinderea parteneriatului cu grupul chinez Dongfeng Motor, au afirmat sursele citate pentru Bloomberg.

Tavares (55 de ani) nu a semnat încă vreun contract, iar consiliul de administrație al Peugeot nu a avizat numirea acestuia, a adăugat una dintre surse.

Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Peugeot Pierre-Olivier Salmon a refuzat să comenteze informațiile. De asemenea, Tavares nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a raportat o pierdere operațională de 510 milioane euro la divizia auto în prima jumătate a acestui an. Compania încearcă să-și reducă dependența de piața europeană, unde înregistrează în prezent mai mult de jumătate din vânzări.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună