Care sunt temerile corporatiștilor: să nu vină războiul peste noi și să nu sărăcească
O discuție cu corporatiștii din generația millennials, peste 35 de ani, legată de situația geopolitică actuală și de temerile lor. De ce vă este frică? De război, că vine războiul peste noi, răspunde o ea. De sărăcie, răspunde un el.…
O discuție cu corporatiștii din generația millennials, peste 35 de ani, legată de situația geopolitică actuală și de temerile lor. De ce vă este frică? De război, că vine războiul peste noi, răspunde o ea. De sărăcie, răspunde un el. Chiar dacă războiul din Ucraina pare departe de noi, între două city-break-uri și ce mai e nou pe zalando.ro, în mintea tuturor teama că războiul s-ar putea să ajungă și la noi, să fim implicați și noi, este prezentă mai mult decât credem. Bucureștiul își duce în continuare viața, dar nu s-a schimbat nimic din februarie 2022 încoace, inflația și creșterea dobânzilor au fost gestionate fără probleme, dar acolo, undeva, există o teamă că acest conflict din Ucraina, că rușii s-ar putea să ajungă și la noi. Toată lumea citește site-urile, toată lumea se uită mai mult sau mai puțin la televizor și vede că președintele Iohannis pare absent de pe scena politică, când lumea ar fi vrut să-l vadă acolo ca prezență și ca discurs, că premierul Marcel Ciolacu nu pare să inspire încredere prea mare coporatiștilor, că generalul Ciucă, cum este alintat într-un mod ironic, nu are deloc priză la public, că nimeni nu știe cine este ministrul Apărării și, în final, că nu avem lideri care să fie în frunte și să ne apere dacă vine războiul peste noi. Râdem, glumim, cum este expresia, dar teama că s-ar putea să vină războiul și la noi este prezentă. Nici nu vreau să mă gândesc cum va crește tensiunea publicului și vor apărea multe semne de întrebare privind viitorul dacă rușii sparg frontul, dacă ajung la Odessa, dacă americanii nu-i mai susțin pe ucraineni, dacă Trump iese din NATO. În fața acestor temeri, să sperăm că NATO ne va apăra.
Al doilea subiect este legat de sărăcie, mai precis teama de sărăcire. Problema corporatiștilor nu este că vor sărăci așa cum am citit în cărți, cum am văzut în filme, că nu vom mai avea de mâncare, ci că nivelul de trai actual pe care îl au va dispărea. Corporatiștii peste 35/40 de ani, care au apucat să intre pe un culoar bun, au poziții bune în acest moment în corporații, au salarii bune, au pachete de beneficii bune și o duc mai bine decât ceilalți. Teama lor este să nu sărăcească, adică să nu-și piardă jobul pentru că altul la fel nu găsesc, să se trezească cu schimbarea condițiilor economice iar salariile să scadă, iar poziții în piață cu același nivel salarial să nu mai găsească, teama că dacă-și pierd jobul și poziția le va fi mai greu să plătească ratele la bancă, teama că vor trebui să strângă cureaua și nu vor mai avea bani pentru două excursii în vară, teama că nu vor mai putea să iasă atât de des în oraș etc. Până acum un an, IT-iștii credeau că toată lumea este a lor și că nimic nu li se poate întâmpla, aveau oferte de peste tot, salariile creșteau, făceau mofturi la pachetele de beneficii etc. Piața de IT s-a întors peste noapte de la finalul lui 2022 pornind din America, iar acum a ajuns și la noi. Sunt companii care restructurează, care dau afară IT-iști, sunt companii care nu mai au proiecte și nu mai au ce să le dea de lucru IT-iștilor, sunt companii care pur și simplu nu mai au bani pentru că au pierdut contractele externe și nu mai pot să plătească salariile pentru atât de mulți IT-iști. Sunt IT-iști care câștigau 6.000 de dolari pe lună net din contracte pe America, iar acum cea mai bună ofertă internă, după câteva luni de stat pe bară, nu depășește 3.000 de euro pe lună. Tot este un fel de sărăcire, dar la nivelul corporatiștilor. Pentru o anumită clasă de corporatiști care a apucat să câștige teren, să aibă poziții și salarii bune, schimbarea condițiilor care ar putea să aducă războiul mult mai aproape de noi și această sărăcire corporatistă înseamnă temerile care s-au instalat undeva în mintea lor. Ideea este să nu piardă ceea ce au, pentru că le va fi greu să obțină aceleași condiții în altă parte.
Dintr-o anumită perspectivă, lumea de la un anumit nivel, de middle-management, a devenit mai stabilă, dorința de a pleca în altă parte s-a mai redus, fiecare încearcă să tragă cât mai mult de jobul pe care îl are pentru a nu se confrunta cu piața și viața de zi cu zi. Peste tot se aude și se vorbește că firmele au lipsă de oameni, că firmele au nevoie de oameni, că piața muncii este principala problemă a companiilor, dar când ieși în piață vezi că situația nu este aceasta. Așa că fiecare încearcă să țină de job și speră să nu ajungă războiul la noi, iar economia și afacerile companiei unde lucrează să meargă bine.
(cristian.hostiuc@zf.ro)