Care sunt șansele ca Iohannis să fie suspendat, potrivit membrilor opoziției. Deputat USR: „Eu cred că e o cacealma”
Reprezentanții partidelor din Opoziție au reacționat la anunțului lui Liviu Dragnea, cu privire la o posibilă suspendare a președintelui Klaus Iohannis, spunând că liderii coaliție de guvernare nu vor avea curajul să facă acest pas.
“Eu cred că e o cacealma, nu cred că vor avea acest curaj, pentru că în mod sigur așa cum vedem noi România, cetățenii români din această țară îl vor sprijini la un eventual Reeferendum care va fi inevitabil dacă se va ajunge la o astfel de acșiune, este foarte riscant pentru PSD”, a afirmat, joi, deputatul USR, Stelian Ion, la Parlament.
Deputatul PMP Ionuț Simionca a precizat că afirmațiile liderului PSD, Liviu Dragnea, au doar scopul de a-l intimida pe Iohannis și de a pune presiune pentru ca acesta să o revoce pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, cât mai repede.
“Cu siguranță nu cred că au curajul să facă, cu toate că au forța în Parlament să îl suspende pe președinte, dar cu siguranță nu o să o facă și din privirea mea, doar îi arată președintelui Iohannis că trebuie să se grăbească să o revoce pe Kovesi, pune presiune pe acesta”, a spus Ionuț Simionca.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro