Care sunt noile planuri ale lui Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de pe piața locală
Din biroul său de la etajul 26 din Globalworth Tower, aflat pe Bulevardul Barbu Văcărescu al Capitalei, Dimitris Raptis, deputy CEO și CIO al Globalworth, cunoscut și ca mâna dreaptă a fondatorului gigantului imobiliar Ioannis Papalekas, controlează un portofoliu de peste 2,5 miliarde de euro de clădiri de birouri și centre logistice din România și Polonia. „Apetitul“ investițional al companiei p…
„Avem pe masă cel puțin 2-3 proiecte pe săptămână, din logistică sau birouri, motiv pentru care analizăm multe oferte. Ne uităm inclusiv la piața hotelieră, atât la cea din București cât și din Varșovia. Din acest motiv ne-am uitat și la Palatul BCR din Piața Universității, care poate fi atât o clădire de birouri, cât și un hotel. Ne uităm la hoteluri și este posibil să cumpărăm unul, însă nu vom investi activ în acest sector. Este o piață mai dificilă deoarece nu există un contract de închiriere și trebuie să ne asumăm un risc operațional, a explicat Dimitris Raptis concentrarea lor pe investiții, precizând că nu este exclusă extinderea în domenii noi.
Discuția despre hotelurile bucureștene vine în contextul în care la final de 2017 cei de la Cerberus alături de Revetas au cumpărat hotelul Radisson Blu de pe Calea Victoriei de la Elbit Imaging în schimbul a 169 de milioane de euro. Mai mult, lituanienii de la Apex Alliance au scos la vânzare hotelul Hilton Garden Inn din Centrul Vechi, unde mai au alte trei hoteluri în construcție, iar cei de la JLL au la vânzare palatul BCR din Piața Universității, ce ar urma să se transforme într-un hotel de 5 stele. În ceea ce privește valoarea portofoliului din România, Dimitris Raptis a subliniat că până la finalul anului, acesta va ajunge la 1,4 miliarde de euro, în funcție de evoluția lucrărilor la GW Campus și Square. Globalworth va investi alături de Global Vision 35,5 milioane de euro în viitorul proiect Global Logistics Chitila din partea de nord-vest a Capitalei. Acesta va avea o suprafață de aproximativ 77.000 de metri pătrați. Recent, Globalworth a finalizat și prima fază a extinderii proiectului său logistic din Timișoara, proiect gestionat de Global Vision. Odată cu noul proiect, Globalworth, care este și cel mai mare proprietar de birouri din România și Polonia, vine pe piață cu brandul Global Logistics, care va îngloba toate proprietățile sale logistice.
„Am anunțat recent proiectul de la Chitila, însă ne uităm și la alte 3-4 proiecte, în principal la dezvoltări. De asemenea, analizăm și ce este la vânzare, însă piața logistică este foarte competitivă, mai competitivă decât cea de birouri pentru că sunt jucători puternici, iar logistica se concentrează pe dezvoltări. Vom continua să investim în acest segment, însă birourile vor reprezenta partea dominantă a portofoliului, a subliniat Dimitris Raptis.
În octombrie 2018, Globalworth a demarat extinderea proiectului Global Logistics Timișoara, care a atins un grad de închiriere de 100%. Global Logistics Timișoara II oferă potențialul de extindere cu 140.000 de metri pătrați și va fi dezvoltat pe un teren de peste 30 de hectare. Prima fază a proiectului, de aproape 18.000 de metri pătrați, a fost deja finalizată și compania se află în negocieri avansate pentru închirierea suprafeței livrate.
Global Vision a cumpărat anul trecut un tren de aproape 100 de hectare în apropierea Portului Constanța și a demarat procedurile pentru a dezvolta un proiect industrial cu o valoare estimată la 200 de milioane de euro, unde poate dezvolta un total de 550.000 – 600.000 mp de centre logistice.
„Analizăm și proiecte noi precum Global Vision Constanța, care nu este doar un proiect logistic, ci unul amplasat lângă port, care poate fi utilizat în mai multe moduri. La Oarja acum avem doar pe Renault, însă acolo există teren pentru expansiune, însă nu ne uităm la ceva specific, a precizat Dimitris Raptis.
Gigantul imobiliar va demara în perioada următoare pregătirea pentru două noi proiecte de birouri, Globalworth West și Luterană. Globalworth West va fi dezvoltat pe lotul de teren de 7.600 mp lângă birourile Renault Business Connected, de asemenea dezvoltate de Globalworth.
Astfel, dacă până acum zona Preciziei era dominată numai de proiectul West Gate construit de Liviu Tudor, într-un interval de cel mult trei ani se deschid două noi proiecte mari – birourile Renault, de peste 40.000 mp, și Globalworth West, de 33.400 mp spațiu închiriabil de birouri. Acesta va fi livrat conform planului în trimestrul al doilea din 2021. Astfel, pe lângă cei 75.000 mp de birouri din West Gate, vin 42.000 mp la Renault plus 33.400 mp în viitorul proiect al fondului de investiții, ceea ce înseamnă un total de peste 150.000 mp de birouri și peste 15.000 de oameni, adică o dublare a volumului actual.
Al doilea proiect ce urmează a fi demarat este cel din strada Luterană, pe un teren achiziționat de fondul de investiții în 2014. Acesta se află în imediata proximitate a celebrei clădiri-fantomă Cathedral Plaza deținută de Ioannis Papalekas, cel care și conduce Globalworth și este unul dintre principalii acționari. Viitorul proiect va avea 26.400 mp suprafață închiriabilă și ar trebui să fie gata în trimestrul al doilea din 2021. Astfel, după ani în care Globalworth s-a concentrat aproape exclusiv pe zona Barbu Văcărescu, Floreasca și Pipera, fondul de investiții iese către zone noi, precum cea centrală și cea de vest, unde cererea a crescut puternic în ultimul an.
„Pe birouri este posibil să cumpărăm integral clădirea Renault, însă nimic nu este stabilit. Lângă Renault avem în proiect clădirea Globalworth West și deja lucrăm la proiectare. Noi considerăm că zona are în continuare potențial. Va urma clădirea Globalworth Square în Barbu Văcărescu, în primul trimestru din 2020, iar lucrările au demarat deja. Ulterior începem Green Court D, ultima fază din Green Court, unde încă lucrăm la autorizații, dar pentru care avem deja discuții avansate pentru chiriași, a adăugat Dimitris Raptis. El a precizat că randamentul investițional la dezvoltare este de aproximativ 10% și din acest motiv Globalworth se concentrează pe dezvoltări. „Va urma proiectul din Luterană, care este unul complicat, fiind într-o locație centrală. Noi sperăm să obținem autorizațiile anul acesta și să-l demarăm anul viitor. Este un proiect bun și în piață există o cerere ridicată pentru proiecte de birouri din zona centrală, în CBD-ul «istoric». Aici cine are un proiect va găsi și chiriași, a subliniat Dimitris Raptis. Proiectul Globalworth Square, construit lângă GW Plaza, pe terenul cumpărat anterior de la Nusco, va avea o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 28.000 mp și va include 14 etaje de spații de birouri, 3 niveluri subterane dedicate parcării, iar parterul va fi destinat facilităților, precum un restaurant și diferite opțiuni de retail.
Cel de-al doilea proiect care va demara în perioada următoare va fi construcția celei de-a patra clădiri din ansamblul de birouri Green Court de pe str. Gara Herăstrău. De asemenea, tot în zonă, Skanska dezvoltă proiectul Equilibrium, iar NEPI-Rockcastle, fondul care deține mallul Promenada, a obținut autorizația pentru a demara lucrările la subsolul viitorului proiect, care include extinderea centrului comercial și construcția unei noi clădiri de birouri. Green Court D va avea o suprafață închiriabilă (GLA) de 16.000 de metri pătrați, la care se adaugă 9.500 de metri pătrați la subsol. Va fi în oglindă cu Green Court C și va cuprinde subsol (trei niveluri), parter, 11 etaje și un etaj tehnic. Bugetul investiției este de 23,5 mil. euro plus TVA. Finalizarea este estimată în 2020.
Globalworth a înregistrat o creștere cu 161% a venitului operațional net în 2018, în comparație cu anul anterior. În urma extinderii continue, atât în România, cât și în Polonia, prin finalizarea de achiziții, proiecte de dezvoltare și încheierea de noi parteneriate, venitul operațional net înregistrat de companie a crescut la 133,4 milioane de euro.
Suprafața totală închiriabilă a portofoliului său a atins 1 milion de metri pătrați, iar valoarea acestuia a crescut cu 35.6%, ajungând la 2,5 miliarde de euro, dintre care 51% în România și 49% în Polonia.
În 2018, Globalworth a încheiat achiziții cu o valoare totală de 538 millioane de euro, acestea cuprinzând cinci investiții în clădiri din Polonia și trei terenuri achiziționate în București, unde compania își propune să dezvolte noi clădiri de birouri. De asemenea, Globalworth a negociat și preluarea sau extinderea a 121.800 de metri pătrați de spațiu comercial în România și Polonia, dintre care 67.900 de metri pătrați sunt reprezentați de noi închirieri sau extinderi și 54.000 de metri pătrați de reînnoiri.