Care sunt cele șapte cauze care au dus la tragedia din clubul Colectiv?
Analiștii și teoriile catastrofelor spun că, pentru ca un accident grav să se întâmple, este nevoie de un cumul de factori mai mult sau mai puțin legați între ei, de regulă șapte la număr, care alcătuiesc un lanț al slăbiciunilor.…
Analiștii și teoriile catastrofelor spun că, pentru ca un accident grav să se întâmple, este nevoie de un cumul de factori mai mult sau mai puțin legați între ei, de regulă șapte la număr, care alcătuiesc un lanț al slăbiciunilor. Ni-l putem imagina ca pe un șir de piese de domino, care se năruie pe rând și fac posibilă o întâmplare nefericită. Este și cazul catastrofei din clubul Colectiv, un cumul al unui șir de fapte și de slăbiciuni care începe cu atât de româneștile “se poate și așa” sau “să alegem cea mai ieftină variantă”, continuă cu nepăsarea față de reguli, legi sau cutume, pentru că “nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva” și se termină cu lipsa de profesionalism și cu modul relaxat în care se fac controalele și cum este privită securitatea individului în orașul modern, în ceea ce definim prin formularea “jungla urbană”.
Dacă primăria sectorului 4 și-ar fi făcut datoria, dacă simpla declarație pe proprie răspundere ar fi fost înlocuită de o analiză riguroasă a unui loc unde urmau să se adune mulți oameni, dacă în școli elevilor li s-ar preda moduri de acțiune în caz de accidente sau cataclisme, dacă politicul nu ar fi corupt și dominat de impostură, poate că multe vieți tinere ar fi fost salvate.
Tragedia Colectiv atrage însă cu și mai multă îndârjire restul de întrebări: cum va reacționa un sistem sanitar slăbit de politica de austeritate în cazul unui cataclism major, pentru că Bucureștiul, dar și o mare parte a României se află într-o zonă extrem de activă seismic? Cum poate reacționa o armată, fie ea și de profesioniști, dar cu un număr de militari mult redus, în cazul unei catastrofe majore? Poate sistemul medical să absoarbă câteva mii sau zeci de mii de victime simultan, dat fiind că o simulare a Pompierilor arată că doar în sectorul 2 al capitalei ar fi vorba de peste 3.000 de răniți în cazul unui cutremur de 7 grade?
Și-a atins sistemul medical românesc limitele în dezastrul de la Colectiv? ”Orice sistem de sănătate, indiferent de țară, și-ar fi atins limitele la un anumit moment dat. Vorbim aici de o calamitate, de un dezastru; rareori se întâmplă să te confrunți cu acest nivel al numărului de răniți. Un sistem se poate însă adapta la o asemenea situație, în condițiile în care este un sistem funcțional. Dacă analizăm ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, vom observa că sistemul a început să reacționeze și a absorbit șocul din stradă. Ulterior, acest șoc s-a mutat la nivelul spitalelor, iar în acest moment vorbim de un sistem care nu funcționează la capacitatea sa normală, vorbim de un sistem supraîncărcat. Dar, și la un număr dublu de răniți, sistemul s-ar fi putut adapta”, spune Raed Arafat, secretar de stat. Conform declarațiilor oficialului, la tragedia de la Colectiv a fost activat planul roșu, care prevede concentrarea structurilor SMURD și ale SABIF (Serviciul de Ambulanță București Ilfov) și Pompierilor – 32 ambulanțe SMURD, 28 ambulanțe SABIF și 14 autospeciale de stingere. Arafat a explicat că nu a fost nevoie de alertarea întregului sistem de ambulanțe ale SABIF sau ale sistemului regional (ultima etapă a planului roșu), deoarece cele 60 de ambulanțe prezente la Colectiv au evacuat toți răniții.
Întrebarea care a stat pe buzele tuturor în ultimele două săptămâni este cum s-ar descurca sistemul de urgență în cazul unui dezastru cu mult mai multe victime, cum ar fi un cutremur. Au fost simulări și undeva în sistem s-a înțeles faptul că un dezastru natural sau accidental ar fi urmat de un și mai mare dezastru cauzat de lipsa infrastructurii necesare pentru organizare și salvare. Cum și de ce a ajuns România un loc în care, dincolo de frica unui dezastru, oamenilor le este frică de lipsa de capacitate a sistemului pentru rezolvarea lui? Care sunt cele 7 motive ale lanțului românesc al slăbiciunii administrative?