Home Actualitate Care sunt cei zece unicorni locali sau c...
Actualitate

Care sunt cei zece unicorni locali sau cele mai valoroase zece companii antreprenoriale românești? Împreună, sunt evaluate la 30 de miliarde de euro

♦ Actorii din acest clasament sunt evaluați în creștere față de acum un an, dovadă că afacerile autohtone devin mai mature și mai valoroase în ochii investitorilor ♦ Un singur jucător nou își face loc în top – grupul UMB, al antreprenorului Dorinel…

Care sunt cei zece unicorni locali sau cele mai valoroase zece companii antreprenoriale românești? Împreună, sunt evaluate la 30 de miliarde de euro
Care sunt cei zece unicorni locali sau cele mai valoroase zece companii antreprenoriale românești? Împreună, sunt evaluate la 30 de miliarde de euro · Foto: Business Magazin

♦ Actorii din acest clasament sunt evaluați în creștere față de acum un an, dovadă că afacerile autohtone devin mai mature și mai valoroase în ochii investitorilor ♦ Un singur jucător nou își face loc în top – grupul UMB, al antreprenorului Dorinel Umbrărescu, supranumit „Regele asfaltului“.

România are zece companii antreprenoriale evaluate la 1 mld. euro sau aproape de acest prag, așadar are zece unicorni sau „aproape uni­corni“ ce provin din domenii variate, de la tehnologie la sectorul bancar și de la sănătate la retail.

Împreună, aceste firme sunt evaluate la 30 mld. euro.

Clasamentul este realizat pe baza valorii firmelor, nu pe baza cifrei de afaceri. Cum se calculează valoarea?

Evaluarea este realizată pe baza datelor financiare aferente anului 2024 în cazul companiilor nelistate. Pentru cele care sunt pe bursă a fost luată în calcul capitalizarea de la 31 octombrie 2025.

Așa se face că grupul Medlife din sectorul de sănătate privată este cotat la 884 mil. euro în clasament. Ieri însă, compa­nia a anunțat că în premieră capitalizarea firmei a atins pragul de 1 mld. euro, la nouă ani de la listare. Așadar, este oficial unicorn.

Între cele mai valoroase 10 afaceri antreprenoriale românești, patru sunt listate la bursă, e vorba de UiPath, Banca Transilvania, Digi Communications și MedLife.

Totuși, numărul este de așteptat să crească dat fiind că există un interes crescut din partea firmelor locale să acceseze piețele de capital.

De altfel, în clasamentul realizat de ZF există cel puțin o companie care și-a anunțat intenția în acest sens, doar că listarea ar urma să aibă loc la New York, pe cea mai puternică piață de capital din lume. Este vorba de Bitdefender, una dintre cele mai puternice companii de IT pornite din România și care a devenit un lider mondial pe piața de securitate cibernetică.

Acum câteva luni, ZF scria că acest pas ar putea fi realizat în vara lui 2026. Dacă s-ar lista în SUA, Bitdefender ar deveni a doua companie de IT fondată de matematicieni din România care ar face acest pas, după unicornul UiPath înființat de Daniel Dines.

De altfel, UiPath este cea mai valoroasă afacere antreprenorială locală, cu o evaluare la final de octombrie de 7,2 mld. euro. Între timp, valoarea companiei a crescut puternic ca urmare a anunțului unor rezultate peste așteptări. Anul trecut pe vre­mea asta, firma româ­nească se confrunta cu scăderi pro­nunțate pe bursă.

Anul 2025, în pofida cli­ma­tului economic dificil și a in­cer­ti­tudinii de pe plan geopo­litic, a adus evaluări în creștere pentru cele mai multe afaceri antrepreno­riale din clasamentul ZF.

Ritmul variază de la 3% în cazul UiPath sau Grupul Fildas-Catena (farma) la 42% – Digi Communications (telecom). Există și un nume nou – grupul UMB, al antrepreno­rului Dorinel Umbrărescu, supranumit „Regele asfaltului“. Grupul UMB cuprinde cele trei firme mari ale lui Umbrărescu, și anume Sa & Pe, UMB și Tehnostrade, care adu­nă afaceri de aproape 3 mld. euro și pro­fit net de 145,7 mil. euro anul trecut. Astfel, antreprenorul, o prezență foarte discretă în mediul de business autohton, își găsește loc prin businessul creat direct la „masa mare“.

Evoluțiile valorilor au făcut ca topul să arate diferit față de anul trecut. La vârf însă, pe podium, nu există schimbări, liderii fiind UiPath, Banca Transilvania – cea mai mare bancă locală după active – și Pavăl Holding – vehiculul de investiții deținut de fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl. Prin această entitate juridică, antreprenorii au parafat multiple tranzacții locale și internaționale în domenii precum real-estate, turism și bricolaj.

Fiecare dintre cele trei firme este evaluată la peste 30 mld. lei (5,9 mld. euro), un nivel greu de atins de alți jucători. Spre exemplu, ocupantul locului patru – Bitdefender – este evaluat la 11,6 mld. lei (2,287 mld. euro).

De ce e importantă valoarea

Pentru antreprenorii români care tatonează vânzarea companiei – totală ori parțială – există mai multe opțiuni, respectiv un deal cu investitor strategic, cu un fond de investiții ori o listare. În oricare dintre aceste cazuri, evaluarea unei companii este crucială. Tocmai de aceea, acest clasament ZF realizat împreună cu BT Capital Partners și Veridio este cu atât mai valoros. În cele mai multe sectoare, valoarea unei companii e dată de multiplu de EBITDA. Puține firme – mai ales cele din retail (și doar în anumite situații) – sunt evaluate pe baza unui multiplu (subunitar, de regulă) de cifră de afaceri. Iar în tehnologie, mai ales în faze incipiente în ciclul de dezvoltare, altele sunt regulile, ținându-se cont mai ales de potențial și idee, dat fiind că nu de puține ori profitul nu există. Cu cât businessurile din tehnologie ajung la maturitate însă, discuțiile se poartă pe alte baze.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună