Care a fost primul loc de muncă al lui Murielle Lorilloux, CEO-ul Vodafone România: „La acea vreme, nici nu știam prea multe despre domeniul telecom”
Murielle Lorilloux și-a început cariera în consultanță, în Franța, dar a renunțat atunci când era pe punctul de a deveni partener. În cadrul unui eveniment Meet the CEO, ea a povestit cum, după absolvirea facultății, a debutat în domeniul consultanței;…
Murielle Lorilloux și-a început cariera în consultanță, în Franța, dar a renunțat atunci când era pe punctul de a deveni partener.
În cadrul unui eveniment Meet the CEO, ea a povestit cum, după absolvirea facultății, a debutat în domeniul consultanței; la 25 de ani nu știa însă ce își dorește din punct de vedere profesional. „La acea vreme (în 1998 – n.red.) nici nu știam prea multe despre industria de telecom”, mărturisește ea. A început în rolul de consultant în strategie la Capgemini, una dintre cele mai mari companii de consultanță din Franța. A avansat apoi în funcțiile de junior consultant, senior consultant și respectiv manager. Murielle Lorilloux a petrecut zece ani în cadrul companiei, lucrând pe proiecte diverse și intrând în contact cu industrii precum FMCG, distribuție, retail, domeniul bancar și chiar telecom.