Captură de droguri fără precedent: 20 de tone de cocaină în valoare de 1 miliarde de dolari pe vasul celei mai mari bănci din SUA
Procurorii federali din Philadelphia, SUA, au confiscat o navă de containere operată de Mediterranean Shipping, la câteva săptămâni după ce autoritățile vamale au decoperit la bordul navei 20 de tone de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari, reprezentând…
Procurorii federali din Philadelphia, SUA, au confiscat o navă de containere operată de Mediterranean Shipping, la câteva săptămâni după ce autoritățile vamale au decoperit la bordul navei 20 de tone de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari, reprezentând una dintre cele mai mari capturi din istoria Americii, potrivit Business Insider.
Autoritățile vamale au confiscat nava în data de 4 iulie, potrivit unei declarații oficiale. Nava este deținută de clienți într-un portofoliu gestionat de JPMorgan Asset Management, potrivit unei surse citate de publicația americană. Aceasta este operată de compania elvețiană MSC.
„Captura unei nave de această dimensiune este complicată și fără precedent – dar este potrivit în contextul în care circumstanțele sunt fără precedent. Am găsit aproape 20 de tone de cocaină ascunse pe această navă”, spune Procurorul american William McSwain.
Câțiva membri ai echipajului au fost arestați, potrivit Homeland Security, iar investigația este în curs.
Nava a navigat sub steagul Liberiei și înainte de a ajunge în Philadelphia a călătorit prin Bahamas și prin mai multe țări din America de Sud, potrivit sistemului de tracking.