Capitală europeană a culturii 2021: 14 orașe din România, selectate pentru a concura la titlu
Candidaturile orașelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara și Târgu-Mureș la titlul de Capitală europeană a culturii 2021 au fost acceptate, în urma analizării documentației depuse, anunță Ministerul Culturii.
Eligibilitatea dosarelor de candidatură ale orașelor mai sus-amintite a fost validată de experții Comisiei Europene, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
În prima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informații suplimentare despre agenda reuniunii și planificarea prezentării candidaturilor de către orașele candidate, iar reuniunea de preselecție, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a orașelor candidate, va avea loc în perioada 7 – 10 decembrie.
“Numărul mare al orașelor candidate demonstrează conștientizarea actului cultural ca instrument al creșterii economice și al dezvoltării”, declară Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii. “Suntem plăcut surprinși de interesul manifestat de autoritățile locale, de cetățenii orașelor care și-au depus candidatura. Interesul pentru cultură are și o componentă pragmatică, de care nu putem să nu ne bucurăm: se conștientizează astfel faptul că actul cultural devine tot mai mult un instrument al creșterii economice, al dezvoltării și generează prosperitate”, a mai spus acesta.
În plus, ministrul Culturii spune că felul în care au reacționat cetățenii, mobilizarea diverselor instituții și conlucrarea lor pentru întocmirea proiectelor fiecărui oraș sunt un atu pentru dezvoltarea lor viitoare.
“Experiența căpătată acum, ideile promovate și proiectele întocmite pot fi folosite pentru generarea unor noi proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros să le susțină. Sunt convins că numărul mare de candidaturi va fi urmat de acțiuni practice, concrete, în susținerea proiectelor fiecărei comunități în parte, care să dovedească seriozitatea lor”, a încheiat acesta.
În comunicat de presă dat publicității se menționează că Ministerul Culturii a susținut și susține în mod echidistant candidaturile tuturor celor 14 orașe participante și va sprijini orașul care va câștiga competiția în organizarea și desfășurarea programului de evenimente, a proiectelor și inițiativelor menite să dea conținut concret statutului de Capitală europeană a culturii 2021.
Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2014, un apel adresat orașelor din România care doresc să candideze la titlul de Capitală europeană a culturii pentru anul 2021.
Programul “Capitală culturală europeană” a fost inițiat de Consiliul de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei și de a celebra contribuția orașelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de orașe au deținut acest titlu. În 2007, orașul Sibiu a deținut acest titlu, alături de Luxemburg.
Orașul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârșitul lunii ianuarie rolul de “capitală culturală europeană”, pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiția de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, la fel ca predecesoarele sale, Lille și Liverpool.