CANNES 2016. Filmul "I, Daniel Blake", de Ken Loach, a câștigat trofeul Palme d'Or. Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru regie
Regizorul Ken Loach a câștigat marele trofeu Palme d'Or, pentru lungmetrajul "I, Daniel Blake", la gala celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care a avut loc duminică seară. Cristian Mungiu a a câștigat premiul…
Regizorul Ken Loach a câștigat marele trofeu Palme d’Or, pentru lungmetrajul “I, Daniel Blake”, la gala celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care a avut loc duminică seară.
Cristian Mungiu a a câștigat premiul pentru regie, pentru lungmetrajul “Bacalaureat”. Premiul l-a împărțit cu Olivier Assayas, pentru lungmetrajul “Personal Shopper”, o raritate în această categorie.
Celebrul critic de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, numește filmul lui Mungiu “un studiu de observație de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuțiozitate și subtilitate”. Britanicul a acordat 5 stele din 5 filmului “Bacalaureat. “În film, vedem un război în subsidiar între generația cinică și epuizată a oamenilor de vârstă medie și cea a copiilor, furioși, sălbăticiți. Scenele dintre medicul de provincie și fiica lui sunt extrem de tragice: nu e timp de pierdut, medicul trebuie să o insereze pe fata lui în lumea rușinii – iată prețul supraviețuirii. Filmul regizorului român este măiestrit, complex, e un studiu psihologic ca o pildă morală, despre alegerile meschine pe care oamenii le fac pentru a-și face drum cu coatele în viață. Oameni constrânși de o loialitate pe care le-o datorează altora, care, la rândul lor, i-au ajutat în treburi josnice, se folosesc de corupția generală pentru un alibi personal, ce-i justifică. Ce se va întâmpla cu odraslele acestor oameni, acele conștiințe inocente pentru care toate mișmașurile meschine s-au făcut? Trebuie ei să-și ia examenele într-o lume infestată, lumea compromisului și rușinii absconse?”, scrie Bradshaw.
Xavier Dolan a primit premiul “Grand Prix”, al doilea ca importanță, pentru filmul “It’s Just the End of the World”. Filmul iranian Forushange (Vânzătorul) regizat de Asghar Farhadi a fost distins cu două premii: cel mai bun scenariu și cel mai bun actor (Shahab Hosseini).