Când toți ochii sunt ațintiți spre Orientul Mijlociu, o nouă alianță se naște tacit în est: Putin bate palma cu Erdogan și își îndeplinește una dintre cele mai mari ambiții
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său din Rusia, Vladimir Putin, au inaugurat miercuri la Istanbul o conductă de gaze ce conectează cele două țări, deschizând o nouă rută pentru Federația Rusă către Turcia și Europa, potrivit ABC News.…
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său din Rusia, Vladimir Putin, au inaugurat miercuri la Istanbul o conductă de gaze ce conectează cele două țări, deschizând o nouă rută pentru Federația Rusă către Turcia și Europa, potrivit ABC News.
Cei doi președinți trebuie să discute în viitorul apropiat situația dintre Siria și Libia, unde liderii celor două state sprijină tabere opuse, și securitatea tot mai șubredă din Orient, de vreme ce tensiunile dintre Statele Unite și Iran continuă să crească după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani.
TurkStream, conducta inaugurată ieri, leagă cele două țări pe dedesubtul Mării Negre și este formată din două linii lungi de 930 de kilometri. Împreună cu conductele terestre, au capacitatea de a transporta anual gaze naturale de până la 31,5 miliarde de metri cubi.
Rusia este primul furnizor de gaze naturale al Turciei, țară ce depinde extrem de mult de importuri. De asemenea, Ucraina este unul dintre statele pe care se bazează Republica Turcă, conducta Blue Stream intrând pe teritoriul turc tot pe dedesubtul Mării Neagre, însă dinspre partea de vest. După ani întregi de conflicte, relațiile dintre Kiev și Moscova continuă să fie tensionate, iar TurkStream îi permite acum Rusiei să întreacă Ucraina, deschizând o linie directă de transport către Turcia.
O parte din gazul rusesc va pleca din Turcia și va ajunge în Europa de sud și de sud-est prin conducte noi sau deja existente. Deși Turkstream începuse deja să funcționeze, cei doi lideri au hotărât să susțină o ceremonie simbolică de inaugurare.
Putin și Erdogan discută în mod constant, cooperând pe mai multe planuri, de la comerț, la energie și industrii defensive. Parteneriatul celor doi este unul cum nu se poate mai bun după evenimentul din 2015, când relațiile diplomatice erau la pământ. În urmă cu cinci ani, în toiul războiului civil sirian, armata turcă a doborât un avion de vânătoare rusesc de lângă granița cu Siria. Însă de atunci, cooperarea celor două state a continuat să-i îngrijoreze pe membrii NATO, alianță din care face parte Turcia.
Vara trecută, autoritățile de la Moscova au livrat la Ankara un sistem de apărare antirachetă, fapt ce a stârnit tot mai multe discuții în rândul aliaților NATO.