Home Actualitate Când câștigi mai mult decât poți cheltui...
Actualitate

Când câștigi mai mult decât poți cheltui: Șefii marilor companii britanice au câștigat salariul mediu anual în primele trei zile ale anului

Șefii marilor companii din Marea Britanie, incluse în indicele bursier FTSE, sunt plătiți pentru primele trei zile lucrate din 2020 mai mult decât decât salariul mediu anual al angajaților, potrivit unui studiu citat de BBC. Raportul spune că directorii executivi…

Când câștigi mai mult decât poți cheltui: Șefii marilor companii britanice au câștigat salariul mediu anual în primele trei zile ale anului
Când câștigi mai mult decât poți cheltui: Șefii marilor companii britanice au câștigat salariul mediu anual în primele trei zile ale anului · Foto: Business Magazin

Șefii marilor companii din Marea Britanie, incluse în indicele bursier FTSE, sunt plătiți pentru primele trei zile lucrate din 2020 mai mult decât decât salariul mediu anual al angajaților, potrivit unui studiu citat de BBC.

Raportul spune că directorii executivi care încep să lucreze pe 2 ianuarie vor câștiga mai mult decât salariul mediu, de 29.559 de lire sterline, până luni la ora 17:00. Datele au fost compilate de Chartered Institute of Personnel and Development și de think tank-ul High Pay Centre.

Cifrele – bazate pe cele mai recente date disponibile – sugerează că un CEO mediu din FTSE 100 a fost plătit cu 3,46 milioane lire sterline în 2018, echivalentul a 901,30 lire pe oră.

Raportul mai arată că salariul mediu anual de 29.559 lire sterline înseamnă o plată de 14,37 lire sterline pe oră, de unde rezultă că șefii au câștigat de aproximativ 117 ori mai mult decât un angajat mediu.

Raportul apreciază că salariile mari vor fi o problemă-cheie în 2020, deoarece acesta este primul an în care firmele listate public cu mai mult de 250 de angajați din Marea Britanie trebuie să dezvăluie raportul dintre salariul șefului executiv și cel al unui angajat mediu și să explice raporturile de salarizare pe care le practică.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună