Home Actualitate Câmpeanu cere universităților să nu incl...
Actualitate

Câmpeanu cere universităților să nu includă în calculul de finanțare lucrările suspecte de plagiat

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a transmis universităților să nu includă în calculul pentru finanțarea suplimentară a acestor unități de învățământ superior și lucrările plagiate sau suspecte de plagiat.

El a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că a primit această solicitare ca lucrările suspecte de plagiat sau despre care s-a demonstrat că sunt plagiate să nu intre în calculul pentru finanțarea suplimentară a universităților.

“Există o solicitare pe care am apreciat-o ca pertinentă din partea unei asociații, aceea de a nu lua în considerare lucrările care sunt suspecte de plagiat și cu atât mai mult lucrările care sunt demonstrate a fi plagiate, în calculul parametrilor care generează cuantumul finanțării suplimentare acordate universităților. M-am exprimat deja public vizavi de faptul că în opinia Ministerului Educației este o solicitare pertinentă și pe cale de consecință astăzi pleacă din Ministerul Educației către universități solicitarea de a nu include în baza de raportare acele lucrări care au suspiciuni rezonabile de plagiat sau acele lucrări care s-au dovedit a fi plagiate”, a afirmat ministrul Educației.

El a mai spus că acel document mai solicită și ca directorii proiectelor de cercetare să nu mai conducă acele proiecte în cazul în care au făcut obiectul unor suspiciuni de plagiat, ministerul așteptând o precizare în acest sens de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a fost prezent, vineri, la Constanța, la o întâlnire cu directorii unităților școlare din județ.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună