Calitățile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România

Sunt un lider organizațional, îmi place să lucrez cu oamenii, muncesc în organizații destul de mari și, pe lângă asta, aș spune că am o specialitate de retail, în sensul că am făcut 16 ani de supermarketuri în România. La un moment dat, când s-au împlinit 40 de ani, a venit un fel de criză și am zis că trebuie să schimb câteva lucruri, așa că am schimbat industria. Sunt de trei ani în această industrie nouă, a entertainmentului, care cred că are un viitor foarte solid raportat la modul în care funcționează, se construiește și evoluează societatea noastră”, se autodescrie Vlad Ardeleanu în deschiderea celui mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN.

Vlad Ardeleanu este originar din Timișoara; la sfatul părinților săi, a urmat liceul Grigore Moisil”, specializarea informatică, la care a intrat în 1990 printre ultimii, din cauza faptului că era preocupat mai mult de concursurile și turneele de șah la care obișnuia să participe, șahul fiind una dintre marile sale pasiuni. Pe băncile școlii a auzit primele noțiuni legate de antreprenoriat, fiind perioada de imediat după revoluție, când mediul de business luase avânt, iar cei cu o generație mai mari începuseră să dezvolte diverse afaceri. Spune că acest lucru a jucat un rol fundamental în modul în care a învățat și s-a dezvoltat ca persoană. În 1994 a intrat la Facultatea de Economie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar după doi ani s-a înscris în paralel și la Facultatea de Drept.
După absolvirea Facultății de Economie povestește că a găsit prin diverse cunoștințe un anunț al Ministerului de Finanțe care căuta inspectori fiscali și s-a gândit că cea mai bună soluție este să se angajeze la stat, deoarece mai avea doi ani până termina Facultatea de Drept, pe care o urma la zi, așa că era important să participe la cursuri și seminarii. A lucrat la Ministerul de Finanțe din Timiș timp de un an și jumătate, la Fisc. Primul salariul, de circa 50 de dolari, „era împărțit în două: avansul și lichidarea. Mi-au pus în vedere că trebuie să ne facem legitimații – să ai o legitimație la Fisc era primordial. Era totul. Când am luat prima parte din salariu am coborât să îmi iau un hamburger și – țin minte – apăruse prima revistă Playboy. Mi-am cumpărat-o, am plătit banii de legitimație și m-am întors acasă fără niciun ban”, își amintește el.

O întâlnire care a schimbat o carieră
Într-o zi, în 1999, printre inspecțiile pe care le efectua la diverse companii, a fost trimis în control la fabrica de napolitane Joe din Timișoara, care tocmai se vânduse către Nestlé. „Fiind tânăr, cu exces de zel, după două luni primesc un telefon în care fostul proprietar m-a sunat să mă întrebe dacă bem o bere – mă așteptam să mă fi sunat ca să îmi conteste actul de control, ceea ce se întâmpla pe bandă rulantă pe unde treceam, era contestat în instanță.” Spre surprinderea sa, abordarea acestuia a fost diferită. Proprietarul fabricii – Florentin Banu, cel care avea să îi devină mentor și partener de afaceri – i-a făcut în schimb o ofertă de muncă: „Mi-a zis: «Mi-ai luat, prin controalele tale, ceva bani care trebuia să stea la mine în buzunar. În contextul ăsta aș vrea să îți ofer un loc de muncă ca să îmi recuperez banii». Așa s-a și întâmplat, și-a recuperat o groază de milioane”, își amintește, amuzat, Ardeleanu. L-a ales pe el pentru că pe atunci era unul dintre cei mai tineri lucrători la Ministerul de Finanțe sau la inspecția financiară – „și căram după mine un laptop, nu prea mai exista așa ceva. Pe atunci am găsit un program de legislație piratat, că nu aveam eu atunci bani să îl cumpăr. L-am pus pe laptopul meu și eram infinit mai capabil să răspund la întrebări față de toți ceilalți, pentru că eu aveam imediat legislația fiscală pe calculator. Am făcut diferența acolo. El a văzut că mă descurc în ceea ce fac, că am o atitudine pozitivă despre lume în general și a existat și o chimie”, povestește executivul companiei Superbet.
Florentin Banu i-a propus să înființeze, împreună, o rețea de supermarketuri, însă pentru Ardeleanu decizia nu a fost una ușoară, deoarece planurile lui de viitor erau foarte diferite. „Mai aveam câteva luni și dădeam licența la drept în aprilie – anul 2000. Și planul era să plec în SUA, la o universitate din Boston.” Totul era aranjat, dăduse și testele de engleză și plătise deja taxa de 3.000 de dolari cu ajutorul mamei sale, care vânduse „niște tablouri din casă – asta era singura noastră avere. Mamei mele îi plăcea să coasă goblen. S-a dus la o vecină de scară care pleca în Germania și care s-a gândit că ia tablourile și le valorifică la preț mai bun acolo”. Așadar, „nu mai era nimic care să schimbe cursul lucrurilor”.
Inițial, i-a explicat lui Florentin Banu că nu poate renunța la planurile sale, însă antreprenorul i-a spus că poate face „un MBA la locul de producție”, și să rămână „și cu banii în buzunar”. Părinții săi au fost reticenți în fața acestei schimbări de planuri: „Taică-miu nu a dormit în noaptea aia. Mi-a spus: «Ce să faci tu în privat, că acolo toată lumea te pune să furi, urmează să fii dus la ANAF, la poliție»” și l-a sfătuit, împreună cu prietenii săi, dar și cu colegii de la Fisc, să plece în America. „Când am văzut că toată lumea îmi zice așa, m-am dus la Florentin și i-am zis: Da, accept!”
Ce l-a determinat să ia această decizie, în opoziție cu ce îl sfătuiau toți cei din jurul său? „M-am dus la supermarketurile care existau deja în momentul acela în România, la Timișoara – un Metro și două magazine Billa. Luând-o la pas prin acele supermarketuri, am rămas fascinat de model, tehnologie, fluxul din magazinele respective.” L-a întrebat pe Florentin Banu cu ce crede că ar fi putut să îl ajute, dat fiind că un supermarket e complicat ca o uzină, iar acesta i-a spus că trebuie să aibă energie și să muncească. „Ăsta a fost un moment definitoriu – mi s-a părut o aventură care merită trăită. Și a fost într-adevăr un rollercoaster extraordinar, care s-a terminat după șapte ani, când Carrefour a cumpărat compania Artima.” Florentin Banu i-a oferit un salariu de circa 400 de dolari, o sumă importantă pentru acele vremuri. „Titlul meu a fost fondator și director financiar, dar făceam de toate.” Primul lucru a fost să înființeze compania. „M-a trimis pe mine, aveam o carte după care am învățat contracte comerciale la Drept și în care am căutat un model de act constitutiv. L-am completat, l-am printat și m-am dus la Registrul Comerțului. Doamna de acolo mi-a zis că trebuie să am un nume de firmă rezervat. Neavând un nume, am căutat în baza de date și așa a apărut Artima, care astăzi este marcă înregistrată în portofoliul Carrefour”, descrie el începuturile businessului, în anul 2000. „Îmi aduc aminte că în primele zile când am fondat Artima la Timișoara am fost într-o vizită la o bancă și când am încercat să le explicăm ce o să facem, a fost extrem de greu și ne-au întrebat: «Chiar vreți să faceți o alimentară?». Noțiunea de supermarket nu era cunoscută”, își amintește Ardeleanu.
Spune că pentru el experiența din cadrul Artima a fost definitorie: „Acolo am învățat, la locul de producție, și a fost o cursă contra cronometru ca să nu dăm faliment, a fost o aventură cu toate ingredientele unui start-up”. De asemenea, Florentin Banu a fost o prezență importantă în formarea sa: „El mi-a definit personalitatea de business. De la el am învățat cei șapte ani de business. De la mama și de la tata am învățat cei șapte ani de-acasă, iar echivalentul lor în business se numește Florentin Banu”. Cât despre businessul pe care l-au dezvoltat, spune că „mi s-a părut că am făcut un proiect extrem de valoros și că a fost extrem de meritoriu că noi, ca echipă de manageri români care nu a știut să facă supermarketuri, până la urmă le-am făcut și nu am dat faliment”.
ESCALA PROFESIONALĂ DIN VARȘOVIA
În anul 2005, cei doi au vândut acțiunile Artima către fondul de investiții Enterprise Investors, într-o tranzacție de 17 milioane de dolari. Doi ani mai târziu, compania a fost revândută retailerului Carrefour. După tranzacție, executivul de la Superbet povestește că „Florentin Banu a plecat în real estate, ceea ce pentru mine nu a fost interesant. Etapa următoare mi s-a părut că trebuie să fie ceva internațional.” Printre o serie de oferte venite din partea Sensiblu și Mediplus, a primit o ofertă „de la acționarii A&D Pharma, care mi-au propus să construim un business similar lui A&D Pharma în Polonia”, pe care a acceptat-o. „A fost, din nou, o aventură. Am plecat în Polonia fără să cunosc industria, fără să cunosc limba, aveam 29 de ani. Am construit acolo o companie care există și astăzi și produce profit.”
După ce Carrefour a cumpărat lanțul de magazine, reprezentanții retailerului l-au contactat și i-au propus să se întoarcă pentru a pune umărul la dezvoltarea companiei. Era chiar în pragul crizei economice. „Mi s-a părut foarte interesant. Făcusem și etapa asta internațională la Varșovia și ce îmi lipsea din portofoliul «de încercat» era și o corporație de mari dimensiuni.” A fost numit director general al diviziei de dezvoltare și real estate Carrefour Properties, care „acum este o divizie a Carrefour România, dar pe atunci era o entitate de sine stătătoare”. Cu toate că avea bunuri de 1 miliard de euro în portofoliu, a trecut însă destul de repede înapoi, pe cealaltă divizie a Carrefour, cea de retail. „Formația mea e un pic mai energică decât industria de real estate și, având «injectată» această activitate de retail în sânge, am trecut în 2011 în funcția de director comercial, ceea ce înseamnă gestiunea întregului motor de comerț al Carrefourului.”    
În perioada în care a lucrat în Polonia, a avut și câteva „inițiative antreprenoriale, dar nu au fost de succes”, printre care se numără, în 2007, o companie de dezvoltare imobiliară la Timișoara și o companie de credite ipotecare la București. „Am investit 80% din activele pe care le aveam atunci în real estate. Asta poate fi considerată o greșeală pe care nu aș mai face-o acum. Nenorocirea a fost timingul (sincronizarea – n.red.) – în 2008 a venit criza. A fost un proiect care s-a finalizat cu două luni înainte de căderea lui Lehman Brothers.” Cu toate acestea, spune că insuccesul acelei inițiative antreprenoriale i-a prins „extrem de bine, pentru că am învățat. În primul rând, că trebuie să diversifici. Am ajuns să citesc lucruri care mi-au schimbat percepția despre viață. Am ajuns să contrazic multe din lucrurile pe care le-am învățat în școala de economie. Și nu mai cred în ele. Cine nu a avut un faliment ar fi bine să-l cumpere”, spune Ardeleanu, mai în glumă, mai în serios. În pofida acestui insucces, crede că ar fi avut stofă de antreprenor. „Jumătate din personalitatea mea este de antreprenor și jumătate este de manager. Și astăzi lucrez într-un mediu antreprenorial și se vede în deciziile pe care le iau.” Are o urmă de regret față de faptul că lucrurile nu i-au mers pe calea antreprenoriatului așa cum și-ar fi dorit și spune că „lucrurile au decurs foarte frumos pentru mine în cariera pe care mi-am ales-o și sunt foarte mulțumit de ea. Dacă în viitor se va profila ceva, probabil că va fi la momentul respectiv. Ține foarte mult de șansă, de moment și de un ecosistem de lucruri pentru a ajunge să faci un start-up care să aibă succes”.

DIN RETAIL, ÎN CULISELE PARIURILOR SPORTIVE
Cum a ajuns însă la Superbet? L-a cunoscut pe fondatorul businessului, Sacha Dragic, în 2009, fiind amândoi jucători de șah. Știind de experiența lui din Polonia, Dragic i-a cerut părerea în privința extinderii Superbet în țările din Europa Centrală și de Est. „Atunci s-a deschis discuția. Cred că era anul 2012 sau 2013. Am văzut un exercițiu antreprenorial frumos, am început să înțeleg industria pentru că am fost extrem de ignorant față de ce înseamnă pariul sportiv ca industrie, nu am înțeles potențialul acesteia la momentul respectiv. Am început să învăț un pic, am stat pe lângă companie.” În 2015, a intrat în echipa Superbet pe funcția de director general. În același an, fondatorul companiei i-a propus să se ocupe de exportarea businessului în Polonia, și „exact asta facem acum. Mă ocup printre altele și de Superbet Polonia, unde deja avem un an de zile, deja am lansat lucrurile exact așa cum am discutat“. Ce l-a determinat să aleagă Superbet? „În primul rând, partea de antreprenoriat. Am fost fermecat de modul în care s-a dezvoltat această companie ca start-up. După ce am început să mă gândesc ce viitor are această industrie, intrând un pic în interiorul ei, am ajuns la concluzia că e un business de entertainment și entertainmentul are un viitor extrem de important în societatea pe care noi o dezvoltăm și o trăim astăzi. Are de-a face cu șansa, ce înseamnă aceasta, cum trebuie să te raportezi la zona de risc și care sunt avantajele. Asta mi s-a părut fascinant.” De asemenea, recunoaște că după 16 ani de supermarketuri lucrurile „au devenit un pic plictisitoare și m-am gândit să fac o schimbare.” L-a atras și perspectiva de a intra într-o industrie „crudă”, așa cum era și cea de supermarketuri în ’99, când pornise Artima. „Este o industrie care îți oferă foarte multe oportunități. Dacă era să fac o schimbare într-o altă industrie – energie, farma, telecom, care sunt industrii așezate, foarte bine structurate, partea de oportunitate sau de amploare era vizibilă mult mai greu.”
Un alt argument a fost faptul că la Carrefour se ocupase de partea de digital. „Eu am lansat carrefour-online.ro, am pus bazele a tot ce înseamnă digital în Carrefour. În industria pariurilor sportive zona de digital e o componentă fundamentală a businessului. Astăzi, businessul de digital l-a depășit pe cel de retail, în condițiile în care în retail lucrează 3.000, de oameni iar în digital circa 300 de oameni. E o industrie în care businessul de online este infinit mai avansat decât în zona de supermarketuri. Ăsta a fost un alt punct foarte bun, pentru că era esențial pentru mine să învăț lucruri noi.” Spune că gestionarea segmentului de digital din industria pariurilor este „foarte complicat, similar cu partea de banking, în care noi preluăm depozitele oamenilor, le stocăm, facem o sumedenie de tranzacții în momentul în care se face un pariu, plătim”.
Printre calitățile pe care consideră că un bun manager sau CEO ar trebui să le aibă se numără, în opinia sa, „să îți placă ceea ce faci, altfel nu ai cum să consumi suficientă energie pentru a duce în spate o organizație. Asta cere foarte multă energie. Apoi, e important să ai un nivel de energie ridicat. Relațiile interumane și zona de risk management consumă foarte multă energie. Toate procesele și calculele, la fel. Dacă nu reușești să îți menții energia vitală și să o consumi pe o perioadă suficient de lungă de timp, lucrurile nu mai sunt ceea ce trebuie. E foarte importantă și zona de mind training. Din cauza volumului din ce în ce mai mare de informație și de relații care trebuie gestionate, mintea noastră se încarcă. E foarte important să o calmezi și să extragi esențialul, să selectezi, să prioritizezi.” În ceea ce îl privește, crede că unul dintre defectele sale este lipsa răbdării, „din ce în ce mai puțină”; printre calități, amintește faptul că îi place foarte mult ceea ce face: „Pentru mine businessul este o plăcere. Nu țin minte să mă fi uitat vreodată pe ceas, când mă trezesc dimineața îmi face plăcere când știu că trebuie să mă duc la birou. Dacă aș fi trăit în comunism, ca părinții mei, ar fi fost o viață mizerabilă, pentru că nu ajungeai să faci business”. Ardeleanu mai spune și că reușește să construiască relații interumane solide „și asta mă ajută extraordinar de mult la scalabilitate, pentru că reușesc să deleg foarte bine. Oamenii au încredere în modul în care relaționează cu mine și atunci pot să acopăr o plajă foarte mare de departamente, procese și proiecte”.
Pe de altă parte, printre provocările cu care se confruntă spune că „cel mai greu este să te asiguri că lucrezi cu oamenii pe care ți-i dorești și că ei rămân motivați în permanență; să reușești să aduci cele mai puternice talente în echipa ta”. Printre scriitorii care l-au inspirat se numără Daniel Kahneman, Antonio Damasio, Ivano Maharadi și mai ales Nassim Taleb, autorul cărții „Black Swan” („Lebăda neagră”), „pe care am citit-o după criză și care m-a ajutat, pentru că în perioada respectivă sistemul m-a făcut să înțeleg ce înseamnă șansa în viață și să accept acest element de imprevizibilitate”.
În 2017, cifra de afaceri a grupului Superbet, business înființat în 2009, a fost de 139 de milioane de euro, „dar asta reprezintă doar diferența dintre încasări și plățile pe care le facem jucătorilor. Rulajul e diferit, e de ordinul miliardelor de euro”, spune Ardeleanu. Pentru anul acesta, reprezentanții companiei se așteaptă la o creștere a acesteia de până la 180 de milioane de euro. Businessul a ajuns în prezent la 1.000 de agenții și circa 3.500 de angajați la nivel național, însă activitatea companiei se desfășoară în alte cinci țări: prin operațiuni directe în Polonia (cu 50 de agenții) și cu birouri deschise în Austria, Croația, Serbia și Marea Britanie. De asemenea, Superbet are trei huburi de tehnologie în care lucrează peste 200 de angajați – în București, Leeds și Zagreb, acesta din urmă fiind și cel mai mare. Acestea au fost deschise în perioada 2016-2017, „când au avut loc cele mai mari investiții și accelerarea pe zona de tehnologie din cadrul grupului. Investițiile în toate cele trei sunt de ordinul zecilor de milioane de euro”, spun reprezentanții businessului.
Dacă anul trecut conducerea Superbet s-a axat pe consolidarea poziției de lider pe piața locală a pariurilor sportive, dezvoltarea operațiunilor din Polonia, lansate oficial în noiembrie 2017, dezvoltarea businessului online și achiziția a trei companii de tehnologie (două din Croația și una din Marea Britanie, pentru achiziția și integrarea cărora Superbet a cheltuit peste 20 de milioane de euro), anul acesta accentul este pus pe dezvoltarea diviziei de online. Mai exact, se dorește „continuarea investițiilor și lărgirea echipelor de programatori, statisticieni din departamentele de tehnologie și bookies – mințile care creează produsele Superbet și GoBet – precum și consolidarea operațiunilor din Polonia”.
În România, executivul de la Superbet spune că un procent covârșitor din volumul lunar de circa 15 milioane de pariuri – aproximativ 80% – este acoperit de fotbal, 6% de tenis și restul de alte sporturi. În schimb, în Polonia, predominante sunt „evenimentelr și ramurile sportive considerate naționale – sky jumping, hochei; voleiul e foarte important.” Anul acesta, evenimentul pe care s-a pariat cel mai mult în România a fost Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, iar premiile record plătite de Superbet au fost de 300.000 de euro, respectiv 163.000 de euro. Ardeleanu spune că în spatele Superbet „e matematică și statistică. Din partea jucătorului, ține și de cunoaștere, și de șansă. Dacă te documentezi foarte bine despre o echipă de fotbal, sunt șanse să pui de cele mai multe ori un pariu corect”.

Vlad Ardeleanu este, din septembrie 2017, general manager al Superbet Holding România, cea mai mare companie de pariuri sportive de pe piața locală.
Originar din Timișoara, Ardeleanu a urmat liceul „Grigore Moisil“ și a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității de Vest, în 1998. Imediat după absolvire, s-a angajat la Ministerul de Finanțe, ca inspector fiscal.
A renunțat însă la munca în minister după ce a aflat de intenția lui Florentin Banu (care anterior vânduse către Nestlé brandul de napolitane Joe) de a construi un lanț de supermarketuri. A făcut echipă cu acesta și au dezvoltat împreună lanțul de supermarketuri Artima. Afacerea a început în 2000, a crescut rapid, iar în 2005 a fost cumpărată de fondul de investiții Enterprise Investors și, doi ani mai târziu, a fost vândută către Carrefour.
Ulterior, Vlad Ardeleanu a decis să schimbe domeniul în care activa, din dorința de a-și dezvolta o carieră internațională, și a preluat rolul de director general al firmei Ozone Laboratories din Polonia, parte a grupului A&D Pharma.
S-a întors apoi la Carrefour, mai întâi ca director general al diviziei Carrefour Property (2009-2011), iar apoi ca director comercial și de retail, funcție pe care a ocupat-o până în septembrie 2015, când a intrat în domeniul jocurilor de noroc. A deținut inițial rolul de general manager al BetArena, parte a grupului Superbet Holding România, de unde a evoluat în funcția sa actuală, devenind astfel responsabil de cele câteva sute de agenții de pariuri sportive ale companiei, de platforma online a operatorului, precum și de expansiunea în regiunea Europei Centrale și de Est.