Business „la cheie”. Cum poți să îți deschizi o afacere în regim de franciză în România și de ce investiții este nevoie
Un concept gata stabilit, un model de business confirmat, precum și un brand puternic sunt câteva dintre avantajele deschiderii unei afaceri în regim de franciză. Ce înseamnă să preiei o afacere „la cheie” în România au povestit pentru Business MAGAZIN reprezentanții a câteva dintre cele mai dinamice businessuri de pe această piață.
„Cred că trendul francizelor pe piața locală este în creștere și continuă să se extindă, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Tinerii antreprenori și nu numai au prins gustul micilor afaceri și și-au dorit să investească în astfel de businessuri care, după ei, promit și au viitor. Potențial este și cred că poate fi atins prin inovație, pasiune și multă muncă”, descrie Radu Savopol, cofondator al lanțului de cafenele 5 to go, piața locală a francizelor. Lanțul de cafenele dezvoltat de Savopol este cel mai mare de pe piața locală din punctul de vedere al numărului de unități – aproximativ 150 – iar francizarea este unul dintre pilonii pe care s-a dezvoltat acesta.
„Nu putem deocamdată să vorbim de o piață dezvoltată în acest domeniu. Într-o economie bazată pe consum și servicii, francizele din aceste domenii vor prospera. Ar fi frumos să vedem francize în domenii de producție sau mai multe în vânzări și/sau imobiliare”, observă și Dan Isai, cofondator al lanțului de restaurante Salad Box, majoritatea deschise în regim de franciză. Potrivit lui, piața este departe de a-și fi atins potențialul, iar realizarea acestui obiectiv este extrem de volatilă. „În economia românească, în continuare sumele rulate în acest tip de business sunt relativ mici. Despre a atinge un potențial încă nu poate fi vorba. Suntem la momentul în care lumea, clienții, actorii sociali descoperă francizele, învață despre produsele oferite în acest sistem și se obișnuiesc cu acest concept de operare.” De asemenea, subliniază el, „dezvoltarea unei piețe este direct proporțională cu potențialul acesteia, cu cât piața poate asigura un număr mai mare de locații și o putere de cumpărare pe măsură, cu atât devine mai atractivă”.
„Avantajul major este preluarea unei afaceri viabile, îndelung verificată în economia reală, fiind astfel organizată încât să faciliteze transferul prin francize. Asistența tehnică și cea managerială sunt alte avantaje. Imaginea foarte bună este un alt avantaj important al francizei. Apartenența la un lanț de magazine garantează întreprinzătorului recunoașterea extrem de rapidă, pe baza prestigiului de care se bucură francizorul”, consideră și Stephane Dumas, cofondator al afacerii cu accesorii Meli Melo – Paris. Cofondatorul Salad Box, menționează, din rândul avantajelor, și puterea unei rețele internaționale, în situația unor businessuri precum cel pe care îl reprezintă, cunoștințele cumulate din mai multe piețe, standardizarea tuturor proceselor de lucru, precum și un portofoliu de produse testat și validat. „O franciză este un business la cheie, care operat corespunzător mărește șansele să aducă rezultate favorabile”, adaugă Isai. „Francizele sunt extrem de populare în rândul proprietarilor de afaceri mici și antreprenorilor în devenire, întrucât oferă șansa de a deține o afacere, având, totodată, susținerea din partea unei companii cu un model de business care este deja unul de succes”, observă și Răzvan Cuc, președinte al RE/MAX România.
Chiar dacă businessul este unul „la cheie”, nu lipsesc provocările și necesitatea unor reacții rapide din partea antreprenorilor care le dezvoltă. Radu Savopol vorbește despre o piață în continuă schimbare, motiv pentru care „trebuie mereu să inovezi, să ții pasul cu trendurile, să fii activ și proactiv, să fii fairplay și să îți asumi riscuri când poate alții nu ar face-o. E important să fii pe fază, să fii mereu cu un pas înaintea celorlalți, așadar. Provocările într-un business apar zilnic, trebuie să ții pasul cu ele”. Chiar și în situația unei francize există ceva care poate surprinde și e nevoie să iei decizii pe moment, să fii spontan și să acționezi, uneori, și din instinct. Iar când vine vorba despre francizele internaționale, „provocarea cea mai mare este adaptarea la piețele noi și înțelegerea nevoilor clienților din piețele respective, astfel încât să existe mereu un echilibru între adaptarea locală și păstrarea unui brand unitar, care definește puterea unui brand internațional”, adaugă Isai.
„Rețeta succesului” în situația unei afaceri în franciză stă în – potrivit proprietarilor de francize cu care a discutat Business MAGAZIN – brand, concept, flexibilitate, orientare în funcție de nevoile de consum ale pieței și identificare a zonelor ce permit dezvoltarea de business. Pe de altă parte însă, Radu Savopol consideră că, dincolo de aceste aspecte, chiar și într-un business cu francize trebuie să fii agil. „Cred că e important să iei decizii în momente cheie, să fii un bun observator și analizator al competiției și al pieței în general și, poate cel mai important, să fii activ. Să fii aproape de comunitatea ta, a celor ce-ți iubesc brandul, să vii cu noutăți, cu oferte, să păstrezi relația de încredere construită în timp și s-o consolidezi, să îți tratezi cu respect angajații și să fii transparent. Munca și pasiunea sunt alte elemente cheie care te ajută să îți consolidezi businessul, fără ele nu poți, după mine, să faci nimic trainic”, crede antreprenorul.
O afacere „la preț fix”
După inaugurarea unei prime cafenele în 2015, în București, lanțul de cafenele 5 to go, înființat de Radu Savopol și Lucian Bădilă, s-a extins până în prezent la aproximativ 150 de locații în toată țara, devenind cel mai mare lanț din punctul de vedere al numărului de unități de pe segmentul cafenelelor.

Cifra de afaceri înregistrată astfel a ajuns anul trecut la 5,5 milioane de euro la nivelul întregului grup 5 to go, aproape dublă față de 2017, când aceasta se plasa la 2,8 milioane de euro. „Pentru finalul lui 2019 preconizăm o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro și ne bucurăm să anunțăm că numai într-o singură lună, octombrie, am atins pragul de 1 milion de euro cifră de afaceri”, spune Radu Savopol în interviul acordat Business MAGAZIN.
Francizarea a fost unul dintre motoarele de dezvoltare a afacerii, în contextul în care din totalul de unități din prezent, aproximativ 90% sunt deschise în regim de franciză.
„Franciza 5 to go are la bază un concept unic, de preț fix, idee care m-a inspirat și m-a făcut să creez acest business împreună cu o echipă tânără și dinamică. Conceptul a fost foarte bine perceput de iubitorii de cafea și vreau să credem că ne-am impus în piață prin cinci reguli simple: gustul cafelei noastre, profesionalismul echipei și iscusința preparatorilor barista, rapiditatea cu care servim produsele, diversitatea lor – pentru că nu oferim numai cafea, ci și răcoritoare, sandviciuri, dulciuri – și stilul de viață, pentru că noi credem că putem să oferim o stare mai bună clienților noștri, de aici și motto-ul «Smile, there’s coffee!»”, descrie Radu Savopol, cofondatorul lanțului de cafenele 5 to go, conceptul brandului.
Investiția inițială într-o franciză 5 to go este cuprinsă între 15.000 și 20.000 de euro, taxa de franciză, de 4.500 de euro + TVA, fiind inclusă în aceste valori. „Suma poate varia în funcție de mai mulți factori importanți, precum suprafața locației, chiria spațiului, mobilierul sau numărul de angajați. Amortizarea investiției se face într-o perioadă de un an, maximum doi”, precizează Radu Savopol. Un francizat 5 To Go trebuie să aibă în vedere o durată minimă a contractului de cinci ani, precum și plata următoarelor redevențe: 4% taxă lunară, 1,5% contribuția la bugetul de marketing, taxe care se vor aplica la cifra de afaceri. „Noi ne ocupăm de pregătirea de dinainte de a deschide locația și suport după ce demarăm businessul”, precizează antreprenorul. În ceea ce-i privește pe francizați, Radu Savopol observă că din rândul comunității acestora se disting două categorii principale. Una ar fi aceea a antreprenorilor care au lucrat mult timp în afara țării și și-au dorit să revină acasă, în România, și să-și dezvolte propriul business. Un exemplu în acest sens este Marian Creangă, francizat cu două locații 5 To Go, de la Sfânta Vineri și Brico Depot Orhideea din Capitală. După 11 ani petrecuți în afară, el a revenit în România fără o perspectivă concretă de viitor. A mizat pe deschiderea unei cafenele 5 to go, iar la șase luni distanță a realizat că este pregătit pentru o a doua locație. Planurile lui nu se opresc însă aici, el vizând deschiderea a trei locații 5 to go în sistem de franciză.

O altă categorie care se evidențiază în rândul francizaților 5 to go este a tinerilor antreprenori, iar Radu Savopol o aduce ca exemplu pe Bianca Sperchez, care, la 25 de ani, deține două francize 5 to go în Brașov, orașul ei natal. „Spiritul antreprenorial l-a moștenit din familie, de la părinții ei, așa că lucrurile au venit cumva firesc, deși nu avea în plan, acum ceva timp, să urmeze acest drum. Chiar se gândea să plece în străinătate, să-și construiască în altă parte cariera, dar ambiția personală a făcut-o să rămână aici și să-și demonstreze ei, dar și celorlalți că se pot construi lucruri frumoase și în România, că există potențial și putem să-l valorificăm”, povestește Savopol.
CV de francizat 5 to go
1.
Plasarea în piață (viitoarea locație 5 To Go trebuie să fie dezvoltată în zone cu mai mult de 50.000 de locuitori);
2.
Asigurarea unei suprafețe de vânzare de 10-50 mp;
3.
Găsirea unor spații optime de amplasare (zone cu spații de birouri, sedii administrative, licee sau facultăți).
Pariul franțuzesc pe orașe mici
„Avem un concept suficient de matur ca să îl putem franciza. Pentru Meli Melo – Paris era deja timpul să dea startul la această dezvoltare atât în România, cât și la nivel internațional. Procesul de francizare a brandului Meli Melo este unul simplu și concis. Ne bazăm pe o strategie inversă și anume pe orientarea înspre orașele de dimensiune mai mică, deoarece au o viteză de dezvoltare mult mai accentuată. Totodată, franciza Meli Melo Paris este un concept dublu: pe piața din România și pe piețele internaționale, acolo unde nu am deschis direct magazine”, descrie Stephane Dumas, unul dintre fondatorii acestui brand în România și membru al boardului Meli Melo – Paris, strategia de franciză a companiei.
Meli Melo – Paris a deschis primul magazin în București în anul 1998, ajungând în prezent la 62 de magazine, cel mai recent fiind inaugurat în centrul comercial Veranda. După piața locală, compania s-a extins și în Chișinău, Belgrad și Sofia, unde deține câte trei magazine. Compania este prezentă și în online și este activă și pe segmentul de decorațiuni pentru locuințe, pe care deține 7 magazine.

Prima franciză Meli Melo și singura în prezent din portofoliul companiei a fost deschisă în Târgu-Jiu, în septembrie 2018, în cadrul complexului Shopping City Târgu Jiu. „A fost startul perfect: partener, spațiu, locație și perioadă, iar rezultatele sunt peste așteptări”, descrie Stephane Dumas începutul extinderii companiei prin franciză pe piața locală. În contextul acestui început optimist, compania și-a propus ca în perioada următoare să se extindă în alte orașe din țară. „Până în 2022 ne-am propus să deschidem în franciză în nouă orașe: Deva, Alba Iulia, Turnu Severin, Târgoviște, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Piatra Neamț și Botoșani”, descrie Dumas planurile viitoare de programului de francize al Meli Melo.
Costul unei francize Meli Melo variază între 60.000 si 80.000 euro, în funcție de stadiul de preluare a spațiului și de factorii logistici ai proiectului de amenajare conform standardelor impuse de brand, iar investiția ar trebui să fie recuperată în aproximativ doi ani și jumătate – „în condiții normale de derulare a businessului”, spun reprezentanții afacerii. „Cu partenerul nostru francizat va fi un parteneriat real, suntem aproape de acesta și chiar împreună în alegerea locației, negocierea contractului cu proprietarul, formarea profesională a angajaților și ajutor în gestionarea magazinului. Vom considera întotdeauna francizatul nostru ca făcând parte din grupul Meli Melo și de aceea vom fi aproape de el de câte ori este nevoie”, descrie Dumas colaborarea cu francizații companiei.
CV de francizat Meli Melo
1.
Partener atras de comerț, de preferat cu experiență în retail, dar nu obligatoriu;
2.
Să poată susține costul unei francize, care variază în funcție de stadiul de preluare a spațiului și de factorii logistici ai proiectului de aranjare conform standardelor companiei;
3.
Spațiul unde se va deschide magazinul Meli Melo – Paris trebuie să aibă o suprafață cuprinsă între 40 și 80 de metri pătrați.
4.
Într-o primă etapă de colaborare, se semnează contractul între francizat și se percepe o taxă de franciză de 5.000 de euro, incluși în estimarea investiției inițiale. În același timp se semnează și contractul de închiriere cu centrul comercial sau magazinul pietonal și se elaborează un plan de deschidere.
O alternativă sănătoasă (de business)
„Salad Box încearcă să ofere o alternativă sănătoasă și calitativă a produselor de tip fast-food, cu un meniu bogat în produse proaspete și delicioase, dezvoltând accelerat în afara țării încă de la începuturi cu ajutorul francizaților noștri, care au crezut în noi”, descrie Dan Isai conceptul lansat pe piața locală în urmă cu aproximativ 7 ani. Din România – Cluj-Napoca mai exact – rețeaua Salad Box s-a extins în 12 țări, pe trei continente. Dintre cele 65 de unități de restaurante, 10 sunt operate în mod direct, restul fiind francize: „Am scăzut numărul de restaurante operate de noi pentru a ne putea concentra pe dezvoltarea conceptului și sistemului de francize, care este un model scalabil. Ulterior, când dezvoltarea o să ajungă la o anumită maturitate, o să operăm și noi mai multe locații”, explică Isai.

Costurile aferente deschiderii unei francize Salad Box sunt cuprinse între 100.000 de euro și 800.000 de euro, diferența între investiția minimă și cea maximă variind, potrivit lui Dan Isai, în funcție de țară și de dimensiunea locației. În costurile unei deschideri sunt incluse taxa de franciză, construcția și amenajarea locației, cât și un depozit cash pentru primele săptămâni de operare.
Durata unui contract de francize este de 5 ani, iar Isai spune că, în urma analizei profilului de francizați și a locațiilor existente după 7 ani de activitate internă și externă, Return of Investment (ROI) este stabilizată între 24 și 30 de luni de activitate. „Acest lucru este condiționat în mare parte de doi factori majori – investiția inițială și potențialul locației ca număr de tranzacții”, spune Dan Isai.
Potrivit antreprenorului, succesul unei unități Salad Box este definit de francizatul care o deține, în cea mai mare parte: „Motivația, timpul, banii, atenția, dezvoltarea lui profesională sunt factorii care definesc succesul și sunt esențiali în actul deciziei de a investi sau nu într-o franciză Salad Box”. De asemenea, crede el, o franciză are succes dacă oferă calitate în produsele comercializate și servicii la un standard ridicat într-o locație curată și atrăgătoare, cu un design unitar. La acestea se adaugă locația restaurantului și eficiența marketingului la nivel local. „Chiar și cu toate acestea prezente, clientul educat care devine consumator constant și nu doar ocazional definește în mare măsură succesul sau falimentul unei locații, pentru că în final actul de cumpărare aduce sau nu profit.”
Afacerea Salad Box a fost înființată de patru antreprenori locali – Dan Isai, Radu Lupaș, Daniel Lar și Vlad Lupaș. Potrivit ZF, grupul care are drept ancoră Salad Box cuprinde aproape 10 concepte. Dintre acestea, patru au ajuns și pe piețele externe.
CV de francizat Salad Box
1.
Francizatul/investitorul să își dorească să se implice în mod direct și constant în operarea locației și, mai înainte de deschiderea acesteia, în toate costurile privind amenajarea spațiului unde se investește peste 50% din suma inițială;
2.
Apoi, contează modul în care formează și coordonează echipa care va deservi locația, dedicarea acestora și profesionalismul afișat în relația zilnică pe care o au cu furnizorii, clienții și compania.
O investiție minimă și o piață mereu efervescentă
„Conceptul francizei RE/MAX a fost proiectat în așa fel încât să ajute antreprenorul să își dezvolte afacerea indiferent de experiența sa anterioară în imobiliare”, spune Răzvan Cuc, președintele și proprietarul masterfrancizei RE/MAX pe piața locală. Lanțul agențiilor imobiliare cu origini americane RE/MAX are o istorie de patru decenii și numără, la nivel global, peste 125.000 de agenți afiliați în 110 țări.

Toate unitățile RE/MAX sunt deschise în regim de franciză, iar la nivel național, compania are peste 50 de birouri. În primul semestru din 2019, acestea au intermediat un volum de tranzacții dublu față de S1 2018, cu o valoare cumulată a proprietăților tranzacționate de aproximativ 79 milioane euro.

Investiția inițială într-o astfel de franciză este de 8.990 euro fără TVA și include dreptul de a folosi conceptul de proprietate cu toate beneficiile incluse pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării contractului. Această redevență inițială de franciză include un pachet de training, respectiv 200 ore de educație specifică, materiale de lucru, de marketing, de tehnologie, cât și suport în demararea afacerii – practic tot ce e nevoie pentru a demara o afacere la cheie.
Odată cu accesul la rețeaua companiei, brokerii/ownerii vor plăti o redevență lunară procentuală din venituri și una fixă, administrativă, pentru care beneficiază, printre altele, de consultanță constantă pentru dezvoltarea afacerii, consiliere de marketing, dar și acces la o platformă CRM de listare a proprietăților. Suportul oferit este unul integrat, atât la nivel juridic, de marketing, administrativ, cât și pentru activitățile de intermediere în teren.
„Sumele totale investite în achiziția francizei și amenajarea birourilor diferă însă de la caz la caz, pentru fiecare francizat, în funcție de dotările biroului în care se va desfășura activitatea”, precizează Răzvan Cuc. În medie, investiția într-o franciză RE/MAX se recuperează în doi ani. „Pentru a avea succes, francizatul RE/MAX trebuie să dispună de timp, bani și drive (determinare – n.r.)”, crede Răzvan Cuc. În ceea ce privește businessul, „rețeta succesului” este formată din trei elemente principale: brandul, rețeaua și suportul. „Renumele la nivel mondial al brandului le oferă francizaților posibilitatea de a se remarca și diferenția de competiție, iar sistemul bazat pe colaborare între birouri pe care mizează RE/MAX facilitează procesul de tranzacționare. După cum menționam anterior, suportul oferit constant reprezintă, de asemenea, un avantaj competitiv pentru cei care fac parte din rețea”, precizează președintele RE/MAX.
CV de francizat RE/MAX
1.
Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România, spune că un francizat trebuie să aibă trei ingrediente pentru a demara și dezvolta afacerea: bani, timp și drive.
Plan de afaceri pentru normalitate în sănătate
„Noi ne dezvoltăm și prin propriile resurse, chiar de anul trecut jumătate dintre clinicile noastre au fost deschise prin propriile investiții. Însă, pentru o dezvoltare sustenabilă, într-un ritm extrem de rapid, avem nevoie de parteneri care să adere la obiectivele noastre ambițioase. Conceptul pe care îl propunem este de parteneriat. Este ușor diferit față de francizarea clasică”, descrie dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator al rețelei stomatologice ce îi poartă numele, conceptul de parteneriere al companiei. „Păstrăm rigoarea francizei și ne dorim ca orice clinică dezvoltată prin parteneriere să respecte standardul rețelei noastre”, adaugă antreprenorul.
El spune că modelul lor de colaborare este diferit față de o franciză clasică deoarece compania-mamă aduce și susținere materială și propria investiție în clinică, alături de cunoștințele legate de construcția uneia, ca orice clinică dezvoltată prin parteneriere să respecte standardul rețelei.

Dintre clinicile din rețeaua Dr. Leahu, cele din Pitești și Oradea (deschisă acum câteva zile) sunt dezvoltate prin parteneriate. Clinica din Pitești, prima clinică a companiei din afara Bucureștiului, a fost deschisă la începutul anului 2018 și a ajuns, după aproape doi ani, a ajuns la 450 de pacienți unici pe lună si un procent din business de 15%. „Estimăm o evoluție foarte bună și pentru Oradea, în special pentru că această clinică va fi un centru de excelență regional pentru care ne propunem, în timp, să atragă un public relevant din toate țările din jur”, spune antreprenorul.
Sistemul de parteneriere al companiei se bazează pe patru piloni: primul este conceptul de Clinică Integrată – One Stop Shop. Aceasta va avea cel puțin 8 scaune stomatologice, va fi dotată cu aparatură medicală de ultimă generație și va conține o ofertă integrată de servicii, precum și o echipă multidisciplinară în care spun că investesc major; al doilea pilon al acestui parteneriat este viziunea pe termen lung în ceea ce privește construcția brandului; cel de-al treilea pilon este centrat pe achiziții, toate realizându-se la un nivel competitiv de preț; ultimul pilon este consultanța pentru dezvoltarea și optimizarea businessului.
Investiția minimă pe care o poate face un partener este de 100.000 euro, iar reprezentanții companiei intră într-un astfel de parteneriat cu 400.000 euro. „Vorbim despre un nivel minim pentru a deschide o clinică la standardele despre care vorbim. Aceasta dacă ne raportăm doar la investiția materială. Se adaugă, bineînțeles, și altfel de implicare – experiența noastră nu doar ca profesioniști, ci și în construirea unui business în stomatologie, în construirea unui brand, în dezvoltarea și optimizarea businessului”, explică dr. Leahu. În ceea ce privește amortizarea investiției, aceasta are un termen de cinci ani – „Este perioada maximă în care ne așteptăm să recuperăm investiția”.
Care sunt criteriile ce trebuie îndeplinite pentru ca o franciză Dr. Leahu să aibă succes? „Succes pentru noi înseamnă ca pacientul să aibă acces la sănătate reală, iar aceasta înseamnă respectarea standardului din rețeaua noastră – clinică integrată, servicii complexe, folosind tehnologie de ultimă generație, echipă cu specializări multiple. Aceasta rețetă, considerată încă nișă în domeniul nostru, trebuie să ajungă normalitate. După experiența construirii unei rețele de 12 clinici, putem spune cu tărie că aceste elemente creează succesul.”
Recent, lanțul de clinici dentare Dr. Leahu, cu afaceri de 29,5 milioane de lei în 2018, a încheiat anticipat plasamentul privat pentru atragerea a 10 milioane de lei de la investitori, într-una dintre cele mai mari emisiuni de obligațiuni în lei de pe piața AeRO a BVB.CV de francizat
CV de partener Dr. Leahu
1.
Orice partener trebuie să creadă în misiunea companiei de a oferi pacienților sănătate reală și o experiență excepțională;
2.
Nu este o condiție să fie medic stomatolog, poate fi manager în domeniul sănătății, dar trebuie să se îndrepte spre pacient și să aibă spirit antreprenorial, să fie team player și manager implicat;
3.
Să intre în parteneriat cu o contribuție proprie de minimum 100.000 euro.
Un business în tendințe
Nișa spațiilor de lucru flexibile sau co-working, cum sunt ele mai cunoscute, este o alta pe care pot intra din octombrie 2019 și în regim de franciză antreprenorii români. International Workspace Group Luxembourg, companie activă pe această piață, a lansat recent o nouă schemă de franciză în România, vizând extinderea spațiilor de coworking sub brandul Regus.
IWG este activă la nivel internațional din 1989, cu mărci precum Regus și Spaces. Grupul are o rețea de peste 3.300 de centre în peste 1.100 de orașe și 120 de țări. Pe piața locală, IWG a intrat în 1999, prin brandul Regus, iar în 2018 a lansat în România și brandul Spaces.

„Oferta noastră se bazează pe sistemul de cluster franchise, ceea ce înseamnă că francizatului care dorește să dezvolte o afacere în piața de serviced offices i se atribuie o anumită regiune. Momentan ne concentrăm asupra marilor orașe. De asemenea, francizatul trebuie să ia în considerare faptul că fiecare locație trebuie să respecte anumite standarde, respectiv minimum de 1.000 mp, să fie situată într-o zonă de clasă A a orașului și să includă peste 130 de stații de lucru”, a descris
Arpad Szanto, head of franchising al IWG pentru România,
conceptul de franciză pe care ei îl oferă, într-un comunicat de presă.
Potrivit unui studiu realizat de IWG, la care au participat 200 de respondenți din România, deopotrivă angajatori și angajați, aproximativ 60% dintre angajații români lucrează remote cel puțin o dată pe săptămână, iar peste 80% din companii consideră că un spațiu de lucru flexibil ar avea un impact direct în creșterea afacerii (91%), în maximizarea profitului și menținerea competitivității (87%), că le-ar oferi posibilitatea să extindă afacerea în piețe noi, să recruteze și să mențină talentele în organizație (84%). Nișa este, astfel, una efervescentă și atrăgătoare pentru viitorii antreprenori.
Radiografia unei piețe tinere și neliniștite
Piața de francize din România, a cărei istorie a început să se scrie mai activ la debutul anilor ’90, a atras unele dintre cele mai cunoscute branduri de la nivel mondial, în frunte cu McDonald’s, KFC și Starbucks. Primii pași au fost timizi, numărul afacerilor dezvoltate în acest tip de parteneriat putând fi numărate inițial pe degete. Apoi, anii au trecut, economia s-a dezvoltat și odată cu ea și piața de francize a prins contur și a ajuns să cuprindă astăzi peste 400 de concepte active. Alte circa 40 de nume – străine și locale – se uită către economia României și caută parteneri, arată datele companiei de specialitate Franchwise.
„Un număr de 406 concepte sunt active în piața din România, fiind vorba de conceptele care au cel puțin o unitate operațională. Numărul lor a crescut cu 5% față de ultimul studiu, semn că piața locală devine atrăgătoare pentru astfel de businessuri. Mai mult, pe lângă conceptele active în piață, există peste 40 de idei noi de business aflate în căutare de parteneri – fie masterfrancize internaționale, fie concepte autohtone care și-au lansat sistemul de franciză”, spune Paul Voicu, managing partner la Franchwise.
Victoria’s Secret (lenjerie intimă), Pizza Hut (restaurant – pizzerie) sau Hilton (lanț hotelier) sunt branduri care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Aceeași este și situația McDonald’s, Starbucks sau KFC.
Puțini sunt cei care să nu fi auzit ele, ba chiar să nu fi gustat un cheesebuger la „Mac”, o porție de aripioare picante de la KFC sau să nu-și fi început dimineața cu o cafea la Starbucks. Nu la fel de mulți sunt însă cei care știu că fiecare dintre acești giganți este prezent pe piața din România în sistem de franciză. Dar, până la urmă, despre asta este vorba într-un astfel de business: despre același brand și despre constanță în afaceri, indiferent de tipul de operare și de cine se află în spate. Pentru un consumator, un restaurant sau o cafenea operată de francizor nu trebuie să fie cu nimic diferită de una deschisă de un francizat.
Unele dintre cele mai puternice companii din lume, cu afaceri de miliarde de dolari (fiecare), au pariat pe acest model de business pentru că și-au dat seama că este o rețetă pentru scalarea afacerii și pentru dezvoltare.
Spre exemplu, Ikea și Zara au testat inițial piața din România printr-un partener pentru ca apoi să își răscumpere afacerea și să vină să opereze direct. Există și modelul invers, cum este cazul McDonald’s. Aici americanii au venit direct în 1995, pentru ca circa 20 de ani mai târziu să vândă operațiunile unui francizat. Piața din România s-a dovedit prea mică pentru lanțul american de restaurante de tip fast-food.
Indiferent de situație, există o constantă, și anume faptul că multe dintre marile branduri se extind prin parteneri, mai ales acolo unde nu știu bine piața și unde au nevoie de ajutorul unui localnic. Astfel riscul este mai mic pentru brand, care de altfel nici nu investește direct – pariul financiar fiind al francizatului. Acesta din urmă are avantajul de a se lansa pe piață cu un nume puternic. Astfel, el nu mai trebuie să muncească la fel de mult ca să ajungă în conștiința consumatorului.
Poate cel mai concludent exemplu în acest sens este cel al brandului de lenjerie intimă Victoria’s Secret, adus pe plan local de o companie din Kuweit. Deși piața de modă este una dintre cele mai competitive din România, cu peste 100 de mărci, majoritatea internaționale – un număr similar celui de pe piețele mai dezvoltate –, la deschiderea Victoria’s Secret s-au strâns câteva mii de persoane în primele zile. Ba chiar s-au format cozi la ușa magazinului.
Pariind pe apetitul românilor pentru trenduri și pe interesul lor de a arăta bine, pe aceeași piață, cea de modă, tot în 2019 brandul britanic Topshop, unul dintre cele mai importante nume din fashionul mondial, a intrat în România cu un magazin. Britanicii, care ulterior s-au extins, sunt prezenți local în sistem de franciză, aduși de grupul Voici La Mode, care mai are și franciza altui grup de modă din Marea Britanie, mai exact Marks & Spencer.
Retailul, indiferent că e vorba de modă, de cosmetice sau decorațiuni, a atras cele mai multe concepte de francize în România, aproape 200, deci circa 50% din totalul din piață. Totuși, ponderea este în scădere pentru că HoReCa și serviciile câștigă teren. Varietatea mare a conceptelor disponibile în cele două sectoare mari, precum și paleta largă de investiții și redevențe au atras în ultimii ani tot mai mult atenția potențialilor investitori. Astfel, investiția pondește de la câteva mii de euro pentru un centru de recrutare, merge spre câteva zeci de mii în cazul unei cafenele și ajunge la chiar și la peste 100 milioane de euro în cazul unui hotel afiliat unui lanț internațional.
Momentan, piața de francize este dominată de concepte străine, astfel că doar una din trei afaceri care se dezvoltă în parteneriat e românească. Situația e însă normală dat fiind că această piață abia prinde formă și se află în plin proces de creștere.
Istoria francizei locale a început să se scrie la în prima parte a anilor ’90 când nume precum KFC sau Pizza Hut au intrat în România prin parteneri. De fapt însă, brandul hotelier Intercontinental a fost cel care a deschis această piață încă dinaintea Cortinei de Fier, când conceptul de franciză era însă la fel de străin poate ca și capitalismul. Popularizarea lui a venit apoi.
Anii au trecut și acest model de business colaborativ a început să câștige teren în România după modelul din Occident. Și nu doar că a convins nume internaționale precum Gregory’s, Gucci sau Intersport să își pună România pe hartă, ci i-a determinat pe o serie de antreprenori români cu greutate să încerce să devină și mai puternici alături de parteneri francizați.
Acum circa patru ani aceștia din urmă puteau fi numărați pe degete, însă acum an de an există nume noi care se alătură listei. De partea cealaltă, câteva mii de potențiali investitori – cu sau fără experiență în business – cochetează cu ideea de a-și achiziționa o franciză.

„Ne dorim să creștem de la un an la altul atât ca brand, cât și în termeni financiari și suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele propuse. Una dintre căile prin care credem că vom evolua este sistemul de franciză, care, în stadiul în care ne aflăm, deja ne dovedește că este un pariu câștigat“, spunea recent Cristian Pandel, fondatorul grupului de turism Christian Tour. Compania a lansat sistemul de franciză în 2018.
Acesta este doar un exemplu de business românesc care pariază pe franciză, altele fiind Meli Melo (decorațiuni), Piatra Online (materiale de construcții) sau Dr. Leahu (clinici stomatologice). Există totodată și nișe de piață care înregistrează creșteri solide pe segmentul businessurilor locale care se dezvoltă în franciză, ca spre exemplu piața de cafenele, aflată în plin boom. Astfel, 5 To Go, The Coffee Shop și Ted’s sunt toate concepte „made in Romania”. Similar, pe piața de fast-food au aparut Salad Box, Spartan sau Pep & Pepper, la fel cum pe piața de mobilier și bricolaj și-au făcut loc nume precum Casa Rusu, Bella Casa. Astfel, pe urmele unor giganți precum cei mai sus menționați, pășesc și businessuri locale care își dau seama că asocierea și parteneriatul sunt cuvintele cheie în afaceri, indiferent de tipul lor.
În acest context, în termeni de valoare, piața totală de francize din România aproape s-a dublat în perioada 2015-2019, până la 3,6 mld. euro, după ce numărul conceptelor – internaționale și mai ales locale – care apelează la acest model de business a crescut constant odată ce afacerile au înțeles importanța scalării și a dezvoltării alături de parteneri, conform datelor Franchwise.
În circa trei ani, piața ar putea ajunge la pragul de 5 mld. euro dacă se mențin direcția și energia actuale. Dar, la fel ca în orice business – sau poate mai mult decât în cazul altor afaceri -, e nevoie de muncă de echipă, de colaborare între francizori, masterfrancizați și francizați.
Nu toate poveștile (în franciză) se termină cu bine
1.
Pentru La Perla, Hugo Boss, Burger King și Gregory’s prezența actuală în România nu este prima. Criza, concurența crescută sau lipsa de adaptare la consumatorul local au făcut ca primele francize să eșueze. Cu alți parteneri și cu noi planuri de business, aceste afaceri au revenit.
2.
Lanțul de cafenele Esquires Coffee s-a retras în 2019 din România la nici un an de la deschiderea primei unități. Brandul era venit în sistem de franciză.
3.
Omul de afaceri Octavian Radu, care deținea în perioada de boom peste zece francize ale unor branduri internaționale de modă (Mandarina Duck, Kipling, Olsen sau Bally), și-a încheiat socotelile cu domeniul în 2013 după ce a renunțat la Debenhams și a închis ultimele două magazine. Debenhams a mai venit o dată ulterior în România, cu alt francizat, însă a eșuat din nou. Cele mai mari branduri de modă – în frunte cu Zara, H&M și C&A – sunt acum prezente direct.
4.
Brandul britanic New Look, adus pe piața locală în sistem de franciză, a decis în 2015 să iasă din România, la circa patru ani de la deschiderea primului magazin. Brandul a fost adus pe piața locală de grecii de la Fourlis, care dețin încă franciza retailerului de echipamente sportive Intersport. Aceștia au pierdut însă licența primită de la compania de modă din cauza rezultatelor slabe, potrivit surselor din piață de la acea vreme.
5.
Costa Coffee și Dunkin Donuts – două dintre marile nume internaționale cunoscute pentru dezvoltarea în franciză – au încercat să atace piața locală, însă după câțiva ani de activitate au ieșit. Cele două companii au ieșit din România în plină criză financiară, când piața cafenelelor a fost puternic afectată în contextul în care românii și-au schimbat obiceiul de consum și au preferat să cheltuie banii pe bunuri necesare, renunțând la cheltuielile considerate a fi de răsfăț.
HoReCa domină piața mondială a francizelor. McDonald’s e cap de listă
Doar două dintre cele mai importante zece francize de la nivel mondial și-au pus România pe hartă: este vorba de McDonald’s și Taco Bell, potrivit clasamentului anual realizat de revista Entrepreneur. Dintre cei zece există și un nume – Donkin’ Donuts – care a fost prezent local, dar care a ieșit încă dinainte de izbucnirea crizei și nu a mai revenit.
Prezența slabă la nivel local se menține și la nivel top 100 de francize, dat fiind că doar zece dintre cele mai puternice nume de la nivel mondial sunt prezente în România.
Cele zece provin aproape exclusiv dintr-un singur domeniu, HoReCa, respectiv din două subsectoare – restaurante și hoteluri.
De altfel, vârful acestui top ce cuprinde un total de 500 de francize este dominat de companii din domeniul restaurantelor și cafenelelor, pe pozițiile următoare regăsindu-se și afaceri din industria fitnessului, a educației, a hotelăriei sau a centrelor pentru bătrâni. Prezența unor mari giganți din fast-food la vârf este justificată de faptul că aceste afaceri au priză la public, consumatorii căutând să mănânce gogoși, burgeri sau aripioare de pui.
Primul clasament pe piața de francize a fost realizat de Entrepreneur acum 40 de ani, iar tradiția continuă ca urmare a faptului că această piață este în continuă dezvoltare, atât în SUA, țara-mamă a revistei, cât și la nivel mondial, inclusiv România.
Metodologia din spatele acestui clasament ia în calcul o serie de factori precum mărimea rețelei, creșterea acesteia, puterea financiară a businessului și stabilitatea lui. Contează și sprijinul acordat francizaților, puterea brandului, dar și costurile și taxele pe care le presupune un astfel de business pentru partener. Pe listă se află însă mai mulți factori importanți în economia actuală, precum prezența în social media. Acesta este un factor care nu a fost luat în calcul la realizarea primelor topuri acum mai bine de trei decenii.

McDonald’s este cea mai puternică franciză din lume, gigantul american din industria fast-food fiind prezent pe piața din România din 1995, întâi direct și apoi în sistem de franciză, operat de grupul maltez Premier Capital.
De altfel, în prezent toate numele mari din industria restaurantelor și cafenelelor care au intrat pe piața din România sunt venite în francize. Cele mai multe nume gigant au optat pentru această formă de activitate încă de la început. Spre exemplu, antreprenorii care au adus în anul 1994 Pizza Hut în România au investit trei ani mai târziu și în franciza KFC. Mai mult, după o pauză de circa 20 de ani, aceiași oameni de afaceri au pariat și pe franciza Taco Bell. Toate trei brandurile sunt incluse în topul Entrepreneur al celor mai puternice 100 de francize, ba chiar în primele 25 de locuri.
Similar, grupul polonez AmRest a preluat în România franciza Starbucks și după mai mulți ani de prezență, în 2019, a început să dezvolte și brandul de restaurante de tip fast-food Burger King, tot în franciză. Polonezii au de altfel un portofoliu vast de branduri – proprii sau francize – pe care le dezvoltă pe mai multe piețe.

Acest model le permite unor giganți din industria HoReCa să acopere o bună parte din această lume cu investiții realizate de parteneri. Cei mai mulți jucători din HoReCa preferă să acorde masterfranciza pe o piață unui singur partener care să se ocupe de dezvoltare, singura excepție este cea a Subway, care acordă fiecărui partener una sau mai multe unități.
Fiecare dintre conceptele analizate de Entrepreneur este diferit și necesită investiții inițiale pe măsură. Investițiile variază de la câteva mii de euro la peste 100 de milioane de euro în cazul unui hotel Hilton Hotels and Resorts.
În clasamentul revistei, pe lângă conceptele de HoReCa se găsesc și afaceri din retail, educație sau asistență pentru bătrâni și persoane cu dizabilități. Niciunul dintre acestea nu și-a pus România pe hartă. Încă!
Ce se poartă în materie de francize? Tendințe globale versus trenduri „made in Romania”
În ultima perioadă, pe piața locală de francize se remarcă o serie de tendințe care vin să consolideze segmente precum cafenelele de specialitate, educația, restaurantele cu specific sau cele de tip fast-food. O parte dintre aceste trenduri vin dinspre Occident, de unde se dă de altfel tonul în materie de tendințe. O parte însă sunt „coapte” în bucătăriile mediului de business local, care s-a adaptat la publicul românesc. Există și o serie de tendințe din vest care nu au prins la consumatorul local, cel puțin momentan, existând în unele cazuri o întârziere de câțiva ani până când o direcție ajunge din SUA sau Europa Occidentată către Europa de Centrală și de Est.
Mâncarea cu specific – japonez, mexican – și deserturile înghețate, companiile care activează în industria de îngrijire personală – saloanele de manichiură sau de gene –, centrele educaționale pentru copii, service-urile de reparații și magazinele de electro-IT, alături de centrele de fitness se numără printre domeniile identificate de revista Entrepreneur ca fiind cele mai atractive pentru a se dezvolta în sistem de franciză. Acestora li se adaugă locurile de joacă și alte centre recreaționale, businessurile asociate animalelor de companie și companiile de recrutare și HR, conform aceleiași surse.
O parte dintre aceste domenii se află în ascensiune puternică și în România, doar că de multe ori dezvoltarea se face direct de jucătorii deja existenți, fie ei locali sau străini. Există însă și câteva excepții.
„Fitnessul este una dintre cele mai importante industrii pentru piața de francize și nu doar atât, ci continuă să crească an de an, fără a da semne de oboseală. De la săli de box la studiouri butic, există ceva pentru oricine, inclusiv pentru copii, pentru care se dezvoltă tot mai multe concepte”, potrivit analizei revistei Entrepreneur.

În România, numărul practicanților de sport – indiferent de forma lui – crește constant, însă piața locală este departe de alte țări din punctul de vedere al ponderii din populație care are activități de profil. Totuși, numărul businessurilor active în domeniu crește, de multe ori fiind vorba de afaceri de nișă, fie ele românești sau străine. În paralel se dezvoltă și concepte conexe.
Antreprenorul Eric Wakker a fondat acum 15 ani businessul PowerSlim, afacere care se bazează pe dezvoltarea unei metode de slăbit eficiente și de durată. Pentru acest lucru, omul de afaceri a creat și peste 120 de produse folosite în această dietă, produse disponibile în spa-uri, farmacii, centre de fitness și de înfrumusețare. Inițial businessul a fost lansat în Belgia, pentru ca apoi să fie extins în Olanda, Germania și Austria. Acum, antreprenorul se uită către România, unde caută un partener masterfrancizat dispus să investească 200.000-250.000 de euro pentru a porni la drum. PowerSlim este o metodă de slăbit care a fost dezvoltată pentru a ținti în special segmentul femeilor pasionate de fitness, de beauty, dar și cel paramedical.
Un segment complementar celui de sport este HoReCa, a cărui dezvoltare îi poate determina pe de o parte pe români să mănânce mai mult în oraș, spre exemplu, dar îi poate și determina apoi să meargă la sală. În România piața de restaurante, cafenele și baruri este efervescentă, cu multe inițiative noi și cu dezvoltarea unora deja existente.
Spre exemplu, piața de restaurante cu specific japonez se află în ascensiune puternică după ce mulți ani au fost pe val localurile cu specific asiatic (în general) sau cele care oferă doar mâncare chinezească. Expansiunea pe acest segment se face pe de-o parte prin lansarea de restaurante noi sau prin expansiunea directă a rețelelor deja existente, iar pe de alta prin francize. Cel mai recent exemplu în acest sens este lanțul de restaurante cu specific japonez Japanos, prezent pe piață de circa trei ani. Acesta a ajuns la șapte unități, însă există loc de expansiune, fondatorul businessului vorbind de o rețea de 20-30 de unități doar în România.
„Am făcut pasul și către extinderea în franciză. În 2019 avem prima franciză în București și un prim contract semnat pentru expansiunea internațională”, spunea recent Gabriel Faflei, fondator al Japanos. Alt domeniu unde piața românească merge în tandem cu cea mondială este cel al educației, unde se dezvoltă în franciză concepte precum Logiscool din Ungaria (business specializat în predarea programării pentru copii și adolescenți), Maple Bear Canada (școli și grădinițe private) și Lingotot, un business lansat în Marea Britanie și care e specializat în predarea de limbi străine pentru copii. Totuși, cele mai importante tendințe la nivel local sunt cele de pe piața HoReCa, unde antreprenorii locali pariază pe apetitul românilor pentru cafea, pentru ieșit în oraș și stat la povești.

„Bucureștiul este, după Londra, orașul cu cele mai multe cafenele de specialitate. Dacă în 2014 erau doar trei, acum sunt peste 60, iar prin comparație în capitala Marii Britanii sunt 160, iar în Budapesta doar 10”, spune Răzvan Crișan, unul dintre acționarii businessului ce cuprinde cafeneaua M60, restautantul Kane și pizzeria Mamizza. Segmentul cafenelelor de specialitate a luat avânt în ultimii ani, cu investiții realizate de tineri antreprenori în marile orașe ale țării. Astfel, trei concepte românești au pariat pe expansiune prin parteneri și au ajuns la peste o sută de cafenele. Ted’s Coffee, The Coffee Shop și 5 To Go sunt cele trei branduri locale care au mizat pe expansiune într-o piață puternic fragmentată, unde cele mai multe unități sunt independente, și nu parte a unui lanț local sau internațional.
Prin comparație, pe celelalte două segmente HoReCa identificate de revista Entrepreneur în categoria de tendințe, respectiv mâncarea mexicană și deserturile înghețate, deși inițiative există și local, competiția e încă redusă.
Situații similare se remarcă pe piața locurilor de joacă și a altor centre recreaționale, în timp ce pe piața businessurilor dedicate animalelor de companie există un nume mare – Animax – care domină clar industria pet shopurilor, deși în ultimii ani au apărut concepte noi și magazine de cartier. S-au lansat și saloane de tuns și îngrijire, hoteluri de câini, iar magazinele de haine de profil sunt următoarele pe listă. Loc de creștere există însă!

