Home Actualitate Bursa de la Moscova a crescut după anunț...
Actualitate

Bursa de la Moscova a crescut după anunțul privind armistițiul din Ucraina. Rubla s-a depreciat

Bursa de la Moscova este în creștere puternică, iar costurile de finanțare ale Rusiei au scăzut pentru a doua zi consecutivă după ce președintele Putin a anunțat încheierea unui acord pentru încetarea ostilităților în Ucraina, însă rubla s-a depreciat ușor față de dolar.

Indicele RTS al bursei de la Moscova este în urcare cu 4,4%, după ce a crescut cu până la 5,7% în prima parte a ședinței, și ar putea încheia ziua cu cel mai mare avans de după 8 decembrie, pe fondul optimismului privind reducerea riscului unor noi sancțiuni economice împotriva Rusiei, transmite Bloomberg.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităților în Ucraina începând de duminică, 15 februarie.

“Acordul reduce riscul aplicării de noi sancțiuni împotriva Rusiei, însă rămâne problema respectării termenilor. În cazul reluării ostilităților, piețele vor reacționa negativ”, a spus Vitali Isakov, manager în cadrul fondului rus de administrare a activelor Otkritie Asset Management.

Randamentele obligațiunilor ruse pe cinci ani au continuat să scadă joi și au ajuns la 13,67%, cu 0,14 puncte procentuale sub nivelul de marți. Cu toate acestea, costul la care Rusia se poate împrumuta pe piețele externe rămâne cu aproape 6 puncte peste nivelul de la finele lunii februarie de anul trecut, înainte ca Rusia să anexeze Crimeea.

Rubla a crescut cu până la 1,2% față de dolar în urma anunțului privind acordul cu Ucraina, însă a trecut pe scădere la scurt timp, iar în jurul orei 13:30 se tranzacționa la 65,446 unități, în coborâre cu 0,3% față de închiderea de miercuri.

De la începutul anului, rubla s-a depreciat cu 6,3% față de dolar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună