Bulgaria este mai prosperă decât România, deși salariile vecinilor sunt mai mici decât ale românilor
Bulgaria a depășit România într-un top al celor mai prospere țări din lume, situându-se pe poziția 48, comparativ cu România care ocupă abia locul 60, potrivit unui studiu al institutului britanic Legatum, o organizație care se ocupă cu studiul și promovarea prosperității economice și libertății umane.
Deși România depășește Bulgaria în ceea ce privește PIB-ul per capita și salariul mediu, în realizarea studiul s-au luat în considerare și alți indicatori nu numai cei economici. “În multe studii similare se iau în calcul domenii dincolo de economie, iar asta face să existe astfel de discrepanțe între țări”, a explicat analistul financiar Aurelian Dochia, adăugând că și în țările dezvoltate securitatea este o problemă, acesta fiind un alt indicator care face diferența între țări. Indicele de prosperitate este calculat pe baza a opt indicatori precum starea economiei, educația, sănătatea, securitate sau libertatea individuală, iar anul acesta studiul este realizat în 142 de țări, cu 32 mai multe decât anul trecut, pe un eșantion de 1.000-5.000 de persoane, în funcție de țară. Dintre cei opt indicatori, doar în cazul a doi România ocupă o poziție mai bună decât vecinii de la sud. Stăm mai bine decât bulgarii la educație (care ia în considerare printre altele și numărul profesorilor la numărul total de elevi) și guvernare, deși România a schimbat câteva guverne în ultimii ani.