Britanicii nu înclină în favoarea niciunuia dintre partidele mari cu patru zile înainte de alegeri
Opinia publică britanică nu înclină în favoarea niciuneia dintre principalele formațiuni, cu doar patru zile înainte de alegerile legislative, care se anunță strânse, în urma unei campanii dominate de duelul dintre Ed Miliband și David Cameron, arată ultimele sondaje de opinie.
Nici conservatorii premierului în exercițiu și nici laburiștii, în opoziție, nu vor putea să guverneze singuri, potrivit unui sondaj realizat de către YouGov pentru Sunday Times.
Potrivit anchetei, Partidul Conservator devansează Partidul Laburist cu doar un punct procentual, fiind creditat cu 34% din intențiile de vot, relatează Euronews.
În schimb, un sondaj realizat de către Survation pentru Mail on Sunday, îi creditează pe laburiști cu trei puncte procentuale înaintea rivalilor conservatori.
O anchetă ComRes arată că ambele formațiuni se află cot la cot în privința intențiilor de vot.
Potrivit sondajului Survation, Partidul Național Scoțian este creditat cu 5%. De asemenea, liderul formațiunii Nicola Sturgeon se bucură de o popularitate importantă și ar putea să joace un rol crucial după alegeri.
Liberal-democrații, care se află la putere alături de conservatori, se mențin la un nivel constant (8%), potrivit ultimelor sondaje.
Însă Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP), o formațiune xenofobă și antieuropeană, înregistrează un ușor avans în sondaje, fiind creditat cu 13-17% din intențiile de vot.
Alegerile legislative au loc joi.
Suspansul este cu atât mai puternic, cu cât Guvernul în exercițiu a înregistrat rezultate bune pe plan economic, dar i se reproșează adâncirea inegalităților.
Pe de altă parte, se pare că Ed Miliband a reușit să-și îmbunătățească imaginea pe final de campanie.
Dar dacă niciunul dintre principalele două partide nu obține o majoritate absolută în Camera Comunelor, ele vor fi nevoite să se alieze cu partide mai mici, ca al naționaliștilor scoțieni, liberal-democraților lui Nick Clegg, care au condus țara timp de cinci ani alianță cu conservatorii, sau ai eurofobului Nigel Farage.
Echipele formațiunilor se pregătesc deja pentru negicieri dure în vederea frmării unei coaliții de guvernare.