Home Actualitate BREAKING Parlamentul European aprobă dec...
Actualitate

BREAKING Parlamentul European aprobă declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei prin activarea art. 7

Parlamentul European a aprobat, miercuri, declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei, din cauza încălcării normelor Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE.

BREAKING Parlamentul European aprobă declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei prin activarea art. 7
BREAKING Parlamentul European aprobă declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei prin activarea art. 7 · Foto: Business Magazin

Parlamentul European a aprobat raportul care constată că Guvernul Viktor Orban prezintă “riscul clar” de încălcare a valorilor UE și a dispus inițierea procedurii de sancționare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene.

Lansarea procedurii de sancționare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri, potrivit publicației EUObserver.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral și în contextul abordării față de imigrație. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene.

Autorii rezoluției împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că “există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene”.

În decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene adoptarea unei decizii similare în cazul Poloniei, din cauza situației sistemului judiciar polonez.

Viktor Orban, anterior în Parlamentul European: Ungaria nu va accepta “amenințări” din partea UE și nu va deveni “patria imigrației”

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună