BREAKING NEWS: Senatul a adoptat OUG 114 care introduce „taxa pe lăcomie” pentru bănci
Senatul a adoptat, tacit, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 care introduce măsuri fiscale, printre care se numără și „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Propunerea legislativă a trecut de Senat fără raportul Comisiei de buget.
Astfel, ordonanța de urgență 114/20018 care introduce măsuri fiscale va fi dezbătută și adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Termenul de adoptare tacită pentru OUG 114/2018 s-a împlinit vineri, 1 martie, iar Comisia pentru buget a Senatului a amânat dezbaterea și adoptarea unui raport pentru proiect în ședința de marți. Este a doua oară când Comisia pentru buget ia decizia să amâne discuțiile asupra proiectului. Solicitarea amânării în ultima ședință a venit din partea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a motivat că au fost depuse multe amendamente, chiar și cu câteva minute înainte de ședință.
Senatorii PNL și USR au solicitat, în plenul de miercuri, prelungirea termenului de adoptare tacită a Ordonanței, însă majoritatea parlamentară s-a opus. După refuzul PSD-ALDE, Opoziția s-a retras din plen, ședința fiind sistată din lipsă de cvorum.
OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulțumiri din partea mai multor instituții, dar și companii. Printre nemulțumiți se numără băncile, dar și administrațiile locale.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro