BRAT: 7,3 milioane de persoane din mediul urban și rural citesc în mod curent cel puțin o publicație
Un număr de 7,3 milioane de persoane din mediul urban și rural citesc în mod curent cel puțin o publicație, femeile preferând revistele, iar bărbații, presa cotidiană și publicațiile locale, potrivit primelor rezultate de audiență pentru presa scrisă la nivel național, publicate joi de BRAT.
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) a publicat, joi, primele rezultate de audiență pentru presa scrisă corespunzătoare întregii populații a României, cu vârsta între 14 și 74 de ani, prin intermediul Studiului Național de Audiență (SNA).
Pentru prima dată rezultatele de audiență ale presei scrise sunt disponibile și pentru populația din mediul rural, livrările anterioare de date studiind doar populația urbană, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de BRAT.
Conform BRAT, accesul la rezultatele de audiență din mediul rural vor aduce noi informații clienților de publicitate dornici să investească în această zonă. Presa scrisă atinge peste 35% din populația satelor, în timp ce acest procent în mediul urban se ridică la peste 60%.
Tot anul acesta, în luna martie, BRAT a publicat și primele rezultate de audiență în mediul rural pentru siteurile web. Informațiile publicate joi confirmă primele rezultate cu privire la mediul rural, tendințele și evoluțiile cu privire la consumul media din zona rurală fiind similare mediului urban, dar la un nivel de penetrare la puțin peste jumătate față de mediul urban. Potrivit BRAT, odată cu această publicare a rezultatelor SNA, beneficiarii studiului vor avea o imagine completă asupra modului în care populația României citește publicații tipărite, ziare sau reviste, putând analiza consumul media diferențiat pentru publicul din mediul urban sau rural.
Cele mai recente date de audiență pentru presa scrisă reflectă faptul că 7,3 milioane de persoane (58% din populația între 14 și 74 ani din România) citesc în mod curent cel puțin o publicație. Dintre acestea, 69% provin din mediul urban și 31% din mediul rural. Raportat la profilul publicului cititor, diferențele dintre preferințele celui din mediu urban și rural nu diferă foarte mult sub raportul genului, a vârstei sau a educației. În timp ce femeile preferă revistele, bărbații citesc în mai mare măsură presa cotidiană și publicațiile locale (în cea mai mare parte tot publicații cotidiene), tendința manifestându-se mai pregnant în mediul rural.
Tinerii sub 24 de ani preferă revistele atunci când citesc, în timp ce persoanele între 35 și 54 de ani citesc cu precădere cotidiene, iar persoanele peste 64 de ani citesc puțin, și în special reviste. Totodată, conform BRAT, așa cum este deja cunoscut, interesul publicului pentru lectura presei crește odată cu nivelul educației persoanelor. În cazul mediului rural, se observă în mod special o preferință mult mai mare în comparație cu cea din mediul urban spre lectura presei în cazul persoanelor cu educație superioară. În plus, ca o tendință generală, publicul cititor din mediul rural preferă presa locală celei naționale, în mai mare măsură decât publicul din mediul urban.
În ceea ce privește alocarea de resurse financiare pentru achiziționarea de ziare și reviste, datele SNA arată că populația din mediul rural cheltuie mai puțin decât cea din mediul urban, 54% dintre cei intervievați declarând că nu au cumpărat nicio publicație în ultima lună, spre deosebire de 32% în mediul urban. Cu toate acestea, 7% din populația de la sate are cel puțin un abonament la un ziar și 4% abonament la o revistă, procentul acestora reducându-se la jumătate în mediul urban.
BRAT este organizația industriei de media din România, care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor). Măsurătorile și monitorizările BRAT sunt independente și transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii săi în concordanță cu normele internaționale. BRAT pune la dispoziția pieței de media și de publicitate indicatorii de performanță obținuți în urma auditului și a studiilor realizate.
Studiul Național de Audiență (SNA) furnizează rezultate de audiență pentru presa scrisă din România și reprezintă pentru piața de media și publicitate sursa unică a informațiilor referitoare la performanțele presei scrise utilizate în tranzacționarea spațiului publicitar.
SNA este realizat pentru populația rezidentă din România, cu vârsta între 14 și 74 ani (15.539.399 persoane conform INSSE – 1 ianuarie 2014). Acesta este realizat pe baza unui eșantion reprezentativ de 16.646 de persoane, cu o marjă de eroare maximă de +/- 0,76%, la 95% interval de încredere. Studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2013 – mai 2015, în parteneriat cu trei companii de cercetare: GfK România, CCSAS și Metro Media Transilvania.
SNA s-a lansat în urmă cu 12 ani, măsoară în prezent aproximativ 90 de titluri și are peste 50 de beneficiari: editori, clienți, regii și agenții de publicitate.