Bradley Wiggins, câștigătorul din 2012 al Turului Franței, susține că nu a încercat să trișeze când a beneficiat de excepția de uz terapeutic
Rutierul britanic Bradley Wiggins a vorbit pentru BBC, după ce a fost menționat pe lista hackerilor ruși care au spart serverele Agenției Mondiale Antidoping (WADA), alături de sportivi precum conaționalul său Chris Froome, Serena Williams, Venus Williams sau Petra Kvitova.
Bradley Wiggins, care a cucerit Turul Franței în 2012, a primit și el acceptul să ia o substanță interzisă, Triamcinolon, dar susține că excepția de uz terapeutic a fost pentru a atenua impactul astmului și al alergiilor.
“Nu am încercat să beneficiez de un avantaj necinstit. Am luat substanța respectivă pentru a trata anumite probleme de sănătate. Mi-a fost prescrisă pentru alergii și probleme respiratorii. Sufăr de astm de mult timp și, împreună cu doctorul din echipa mea, am mers la un medic specialist pentru a vedea dacă există ceva pentru tratarea acestei probleme. Iar doctorul, la rândul său, a spus: <<Da, putem face ceva, dar vei avea nevoie de o autorizație din partea forului internațional de ciclism>>”, a spus Bradley Wiggins, într-o emisiune televizată la BBC.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro