BOOKFEST 2015: Oaspeți de onoare, scriitorii cehi vin să descopere România sau să o reviziteze
Scriitorii cehi oaspeți de onoare ai ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest vin să descopere România sau să o reviziteze, unii dintre ei inspirându-și deja romanele din realitățile sociale ale țării noastre, ații venind pentru prima oară în "micul Paris".
Republica Cehă este oaspetele de onoare al celei de-a zecea ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Pavilionul Romexpo din București, în perioada 20 – 24 mai, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care, în multe din romanele sale, se inspiră din realitățile sociale și din peisajele montane ale României, se află la a peste douăzecea vizită în țară. “România e țara mea preferată! De cele mai multe ori am fost prin munți, dar, anul trecut, m-am dus și la Festivalul de la Sighișoara. Cred că ospitalitatea românească și dragostea pentru cultură a românilor sunt subestimate în Europa”, a spus acesta. Martin Vopěnka își va lansa la Bookfest cea de-a treia sa carte tradusă în limba română, “Amintiri fără culoare” (Editura Vremea, traducere de Helliana Ianculescu), un volum pe care Norman Manea nu se sfiește să-l numească “o mică bijuterie epică”.
Tomáš Zmeškal, un nume de prim rang al prozei europene contemporane, laureatul premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, vine în premieră la București. “Acum câțiva ani am călătorit prin Banat, Timișoara și Arad. Timișoara e un oraș istoric minunat cu o galerie foarte frumoasă, dar în București nu am fost niciodată. De-abia aștept!”, a declarat scriitorul.
La BOOKFEST, Tomáš Zmeškal își va lansa romanul “Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă” (Curtea Veche Publishing, traducere de Mircea Dan Duță), despre care scriitorul de origine ceho-congoleză mărturisește că abia așteaptă să le vorbească cititorilor români.
Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen “Dumnezeițele din Moravia”, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un an de la apariție, se află la prima vizită în România. “Aceasta este prima mea vizită în România, dar chiar dacă această «primă dată» este destul de întârziată, mi se pare că percepția mea asupra acestei țări se datorează împrejurărilor istorice asemănătoare în care ne-am aflat de-a lungul secolului al XX-lea. De data aceasta nu voi apuca să văd decât Bucureștiul, însă, pe viitor, aș vrea să aflu dacă plaja din Vama Veche este într-adevăr raiul pe pământ, cum se spune în Cehia și mi-ar plăcea să merg și la țară, în România, mai ales în Banat unde sunt și așezări cehești”, a relatat acesta. Ediția în limba română a romanului “Dumnezeițele din Moravia”, care va fi lansată la Bookfest, apare în traducerea lui Anca Irina Ionescu, la Curtea Veche Publishing.
Pentru scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenaristul Roman Ráž, legăturile cu România se pierd în trecut. “Eu aș fi iubit România chiar dacă romanele mele nu ar fi fost traduse în limba română. Știți, România era marea iubire a părinților mei, care mergeau cu regularitate pe litoralul românesc. În plus, România este o țară minunată pe care o respect, deoarece în 1945, soldații români au eliberat Moravia de naziști, apoi nava românească Transilvania mi-a permis să cunosc Grecia, Egiptul și Libanul, iar la București mi-au fost publicate deja trei cărți”, a mărturisit acesta. Roman Ráž își va lansa la Bookfest romanul tradus recent la Editura Cartier, “Faust moare de două ori”, (traducere de Lidia-Veronica Našincová).
Poeta, prozatoarea și dramaturga Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere din prezent, vine pentru a doua oară în România. “Acum câțiva ani, am mai fost la un festival de literatură, la Sighetul Marmației, abia aștept să văd Bucureștiul și amosfera de la salonul de carte, să întâlnesc cititorii români, cărora le voi citi din cea mai recentă carte a mea de poezii, a patra, «Mergând pe dune», care a fost scrisă, partial, în timpul bursei mele în Letonia, pe litoralul Mării Baltice!”, a spus scriitoarea.
Tomáš Míka, unul dintre cei mai apreciați poeți cehi aparținând noii generații, sosește la Bookfest, pentru a fi prezent la lansarea primei antologii de poezie cehă contemporană apărută în traducere românească de după căderea Cortinei de Fier, volumul “Întunericul din camera copiilor” (Editura Tracus Arte; selecție, traducere, prefață și note: Mircea Dan Duță). “Știu tot felul de lucruri despre România. Luna aceasta, de exemplu, se vorbește mult la noi despre armata română care a eliberat o parte din Cehoslovacia, în 1945. Nu am fost niciodată în România și am tot felul de așteptări. De-abia aștept să văd orice este diferit ân România față de Republica Cehă”, a mărturisit Tomáš Míka.
Standul Republicii Cehe, în calitate de invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh București, sub sloganul “Cehia – Republica Literaturii”, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.
Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Republicii Cehe în România, Ministerul Culturii Republicii Cehe și Centrul Ceh București.