Bomba a EXPLODAT după cea mai controversată decizie a PSD: Nimeni nu s-ar fi gândit că românii vor avea de acum de plătit ASTA
Cei care au salarii mai mari de zece salarii minime pe economie vor plăti o „contribuție de solidaritate”, cel mai probabil începănd cu 2018. „Vom introduce contribuția de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar și o taxă suplimentară pe…
Cei care au salarii mai mari de zece salarii minime pe economie vor plăti o „contribuție de solidaritate”, cel mai probabil începănd cu 2018. „Vom introduce contribuția de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar și o taxă suplimentară pe produsele al căror consum are un impact negativ major asupra sănătății populației”, anunță noul program de guvernare al guvernului Mihai Tudose.
Programul nu dă detalii, dar Ionuț Mișa, proaspătul ministru al finanțelor a anunțat ieri că că taxa de solidaritate va fi introdusă cel mai probabil din 2018 și îi vizează pe cei cu venituri excepționale.
„Taxa de solidaritate încercăm să o implementăm în 2017. Probabil ea va fi în 2018. După ce primesc datele centralizate, vom stabili procentul. Numărul persoanelor este destul de mic. Se situează până în zece procente, cei care au venituri de peste zece salarii minime pe economie. Luăm în calcul un singur procent și nu mai multe trepte de impozitare.”
Acesta a spus că această taxă îi vizează pe cei cu venituri excepționale, care depășesc 14.500 de lei net și că se încearcă să nu fie afectată clasa de mijloc. O astfel de taxă este rară. Ea funcționează însă în Franța („impozitul de solidaritate pe avere”) din 1982, fiind introdusă în timpul președinției lui François Mitterrand și este valabilă pentru averile ce depășesc 1,3 mil. euro.
Această taxă însemna, la nivelul lui 2015, 2% din bugetul consolidat al Franței. Taxa este în trepte: dacă ai o avere de peste 1,3 mil. euro, ești taxat cu 0,5% pentru tot ceea ce depășește 800.000 de euro. La o avere de peste 10 mil. euro, impozitul ajunge la 1,5% – maximul posibil.