Bloomberg: Elitele de la Davos trebuie să adauge substanță pălăvrăgelii lor pretențioase
Dacă miliardarii, bancherii și politicienii prezenți la Forumul de la Davos vor avea o revelație, aceasta ar trebui să fie că civilizația occidentală este în pragul unui eșec catastrofic de a-și pune în echilibru interesele pe termen scurt cu cele pe termen lung.
În timp ce la Davos se adună elitele globale pentru mai multe zile de discursuri, dezbateri și petreceri, turbulențele de pe piețele financiare din Europa s-au mai calmat, iar economia SUA pare a fi într-o situație mai bună decât așteptările. Dar, după cum a subliniat și cancelarul Angela Merkel miercuri, liderii globali nu au aplicat încă învățămintele trase din criza care a început în 2008 și nu s-a încheiat încă, potrivit unui editorial Bloomberg. În SUA, liderii politici sunt concentrați aproape exclusiv asupra situației pe termen scurt, în detrimentul celei pe termen lung. Salvarea băncilor în 2009, împreună cu diverse forme de stimulare a economiei – oricât de insuficiente ar fi – au ajutat la evitarea unei depresiuni de amploare și au protejat, măcar parțial, milioane de americani de efectele puternice ale crizei.
Cititi mai mult pe mediafax.ro