Home Actualitate BIOGRAFIE: Marius Nica, de la ofițer MAp...
Actualitate

BIOGRAFIE: Marius Nica, de la ofițer MApN și consilier la PE, ministru al Fondurilor Europene la 35 de ani

Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informații, a lucrat în MApN și a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului și la Ministerul Muncii. A fost și președinte al CA al Loteriei

Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea brașoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Națională de Informații din București, secția Facultatea de Informații.

Ulterior, Nica a obținut o diplomă de master la SNSPA București, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (2003-2005) și a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).

După terminarea facultății, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofițer la Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit CV-ului său, Nica s-a ocupat la MApN de prelucrare, analiză și sinteză informații, a fost manager recrutare personal și a fost responsabil cu managementul de risc (incidente de securitate).

În perioada februarie 2008 – mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb.

Timp de un an (mai 2011 – mai 2012), a fost administrator al societății SC Holding Group Trading International S.R.L.

Între mai 2012 și ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului și Pădurilor și apoi secretar general la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister.

Mariu Nica a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Loteriei Române, calitate pe care o menționează în ultima sa declarație de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei.

În declarația sa de avere, postată pe site-ul Ministerului Muncii și datată 4 aprilie 2014, Nica menționează, de asemenea, un teren intravilan în suprafață de 400 de metri pătrați și două case – ambele cumpărate în 2011 – în localitatea natală, precum și un apartament în București, dobândit în 2010.

În declarația de avere este menționată și soția sa Sorina Nica, angajată a Unității Militare 472 București, de unde a încasat venituri în valoare de 39.307 lei, la care s-a adăugat și un supliment de inserție de 3.500 de lei.

În 2010, Sorina Nica a contractat un credit în valoare de 45.000 de euro, scadent în 2040.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună