Home Actualitate Bilanțul ultimei săptămâni: 80 de infrac...
Actualitate

Bilanțul ultimei săptămâni: 80 de infracțiuni economice și 73 de fugari prinși de poliție

Un număr de 89 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni economice au fost cercetate, în ultima săptămână, de polițiștii structurilor de investigare a fraudelor.

Bilanțul ultimei săptămâni: 80 de infracțiuni economice și 73 de fugari prinși de poliție
Bilanțul ultimei săptămâni: 80 de infracțiuni economice și 73 de fugari prinși de poliție · Foto: Business Magazin

Polițiștii au constatat 80 de infracțiuni de comiterea cărora sunt bănuite 89 de persoane, dintre care 2 au fost reținute.

Astfel, polițiștii au constatat 36 de fapte de evaziune fiscală, 11 înșelăciuni și 4 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, 3 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, 2 falsuri în declarații și 3 infracțiuni de uz de fals.

De asemenea, polițiștii cercetează 5 infracțiuni la Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, 4 la Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 4 infracțiuni de abuz în serviciu și 4 fapte de corupție, constând în 2 infracțiuni de dare de mită, o infracțiune de luare de mită, o infracțiune de cumpărare de influență și o infracțiune privind obținerea, pe nedrept, de fonduri europene.

În același timp, 152 de persoane pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată sau care erau dispărute au fost depistate, în ultima săptămână, de polițiștii structurilor de investigații criminale.

În urma activităților de căutare și identificare, polițiștii structurilor de investigații criminale din întreaga țară au găsit 79 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 51 de minori. Minorii găsiți au fost încredințați familiilor sau internați în centre pentru minori și nu au fost victime ale vreunei infracțiuni.

De asemenea, polițiștii au depistat 73 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 60 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 7 aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a 5 persoane erau emise mandate europene de arestare, iar pe numele unei persoane fusese emisă o sentință penală de internare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună