Bilanțul tragediei din Mali este de 116 morți. Două persoane nu s-au îmbarcat în avionul Air Algerie, care s-a prăbușit
Prăbușirea unui avion Air Algerie săptămâna trecută, în Mali, s-a soldat cu 116 morți, ci nu 118, deoarece un pasager și un angajat al companiei nu s-au îmbarcat la plecarea din Ouagadougou, a anunțat vineri un oficial de rang înalt din Burkina Faso, citat de AFP.
“Bilanțul este de 116 victime, ci nu 118”, cum au anunțat anterior de autoritățile franceze, a declarat generalul Gilbert Diendiere, șeful Statului Major.
“În fiecare zbor există un loc rezervat pentru un însoțitor din partea companiei aeriene”, care “nu a fost ocupat” în zborul AH5017, a declarat Diendiere.
O a doua persoană care nu s-a îmbarcat este un pasager “care în dimineața zilei de miercuri, 23 iulie, și-a anulat plecarea”, o modificare care nu fusese notată în registrul de pasageri, a adăugat el.
Un bilanț precedent anunța că în accidentul din Mali au murit 118 persoane, dintre care 54 sunt francezi.
Avionul, care a fost închiriat de către Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar, la aproximativ 50 de minute de la decolare, s-a prăbușit pe teritoriul Mali.