Bilanțul pieței muncii în ultimul an: 150.000 de contracte de muncă în plus, dar companiile angajează în regim part time sau pe perioadă determinată
Peste 154.000 de contracte noi de muncă au fost înregistrate în ultimul an (ianuarie 2014 - ianuarie 2015), astfel că la începutul acestui an în economie existau 5,8 milioane de contracte de muncă încheiate între salariați și companii (în creștere cu 3% față de anul anterior), arată datele furnizate de Inspecția Muncii pe baza interogării aplicației Revisal, softul în care sunt înregistrați salar…
În ultimul an, companiile au recrutat cu precădere angajați cu contracte pe perioadă determinată și în regim full time (unde s-au înregistrat cu peste 80.000 de noi contracte de muncă în plus), dar și cu contracte în regim part time pe perioadă nedeterminată (+10.000 de contracte).
„Motivele pentru care companiile au optat pentru aceste tipuri de contracte sunt legate de nevoia de outsourcing și de creșterile pe partea de leasing de personal, unde se angajează personal cu contracte pe perioadă determinată. Este preferată această metodă pentru ca firmele să aibă o flexibilitate mai mare, iar riscul este mai mic pe un contract de prestări servicii decât pe un contract de muncă, chiar dacă costurile pot fi mai mari“, a explicat Dragoș Gheban, managing partner al companiei cu activități în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions. El a adăugat că sunt domenii, cum este cel al IT-ului, unde se practică angajarea pe proiecte, iar programatorii sunt angajați cu contracte pe perioadă determinată. În plus, creșterea volumului de programe de internship din cadrul companiilor multinaționale a condus, de asemenea, la o creștere a numărului de contracte încheiate pe perioadă determinată.