Benedict al XVI-lea, primul papă care demisionează în ultimele șase secole. Motivul: epuizarea
Papa Benedict al XVI-lea a surprins ieri întreaga lume anunțând că va demisiona la sfârșitul lunii pentru că nu mai are putere fizică și psihică pentru a-și îndeplini atribuțiile ca suveran al Vaticanului și ca lider al Bisericii Catolice. El devine astfel primul papă care demisionează după Evul Mediu, când Papa Gregory al XII-lea a recurs la această soluție pentru a pune capăt Schismei Occidenta…
“Este nevoie de forța fizică și psihică, forță care în ultimele luni s-a deteriorat, ceea ce m-a făcut să recunosc că nu mai am capacitatea necesară pentru a-mi îndeplini atribuțiile. Din acest motiv, și în cunoștință de cauză privind gravitatea faptei, declar liber că renunț la postul de episcop al Romei, succesorul Sfântului Petru”, a declarat Papa Benedict al XVI-lea, citat de agenția Thomson Reuters. Cel mai recent papă care a demisionat este Gregory al XII-lea (1406-1415), care a recurs la această soluție pentru a pune capăt Schismei Occidentale, sau Schisma Papală, o scindare în sânul Bisericii Catolice între anii 1378 și 1417. Suveranul Pontif în vârstă de 85 de ani nu a demisionat din cauza “unor dificultăți în papalitate”, iar decizia sa i-a luat prin surprindere chiar și pe cei mai apropiați clerici ai săi, potrivit unui purtător de cuvânt al Vaticanului.