Home Actualitate BCE: Zona euro ar putea înregistra o scă...
Actualitate

BCE: Zona euro ar putea înregistra o scădere economică între 5% și 12% anul acesta

Economia zonei euro ar putea înregistra o scădere cuprinsă între 5% și 12% din PIB anul acesta, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând că efectele restricțiilor antiepidemice generează o "mare incertitudine". "Zona euro se confruntă cu riscul…

BCE: Zona euro ar putea înregistra o scădere economică între 5% și 12% anul acesta
BCE: Zona euro ar putea înregistra o scădere economică între 5% și 12% anul acesta · Foto: Business Magazin

Economia zonei euro ar putea înregistra o scădere cuprinsă între 5% și 12% din PIB anul acesta, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând că efectele restricțiilor antiepidemice generează o “mare incertitudine”.

“Zona euro se confruntă cu riscul unei contracții economice de o magnitudine și viteză nemaivăzute niciodată pe timp de pace”, afirmă Christine Lagarde, citată de cotidianul Le Figaro.

Conform Eurostat, valoarea PIB-ului statelor din zona euro a scăzut cu 3,8% în primul trimestru din 2020.

“Dată fiind marea incertitudine privind impactul economic al pandemiei, scenariul BCE sugerează o scădere a PIB-ului între 5% și 12% anul acesta. Reducerea activităților economice în aprilie sugerează că impactul probabil va fi mai sever în al doilea trimestru”, a avertizat președintele BCE.

Creșterea economică ar urma să se normalizeze “în anii care urmează”, a subliniat Christine Lagarde.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună