Bătălie pe teren neutru. Care au fost cele mai bune mașini la Salonul Auto de la Geneva
Era de așteptat ca Salonul Auto de la Geneva să fie marcat, așa cum s-a întâmplat la ultimele evenimente, de ideea de electrificare a gamei de automobile. Așa a și fost, cele mai multe concepte fiind îndreptate către zona de electrice. Au existat însă și numeroase surprize (plăcute, din punctul meu de vedere) care au pus combustibilul tradițional la loc de cinste.
Laitmotivul evenimentului mi s-a părut a fi sintagma ”ofensiva modelelor“; am asistat la peste zece conferințe de presă și îmi aduc aminte de una singură la care să nu fi auzit expresia. Toată lumea pare să intre în ofensivă, și recunosc că nu înțeleg exact de ce.
Salonul Auto de la Geneva a început cu vești bune pentru Volvo: noul XC40, SUV-ul de dimensiuni mici, a fost numit Mașina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediții a Salonului. Odată cu premiul obținut de XC40, toată gama de noi SUV-uri Volvo deține titlul de ”Mașina Anului“ fie în Europa, fie în America de Nord. Modelele XC90 și XC60 au fost numite SUV-ul Anului în America de Nord în ultimii doi ani.
XC40 este primul model Volvo Cars construit pe arhitectura modulară compactă (CMA), care va sta la baza tuturor mașinilor din seria 40, incluzând mașinile complet electrice. Dezvoltată împreună cu Geely, CMA oferă companiei economiile de scară necesare pentru acest segment. E important de spus și că XC40 va primi în viitor motorizări hibrid și pur-electrice.
Revenind la pasiunea pentru benzină, cel mai bun exemplu în acest sens este AMG GT Concept, monstrul cu până la 630 de cai putere, rezultatul colaborării de lungă durată dintre Mercedes-Benz și AMG. AMG GT Coupe are patru uși (nu vă lăsați păcăliți de nume) și aduce o nouă abordare față de modelele anterioare, așa cum ar fi CLS AMG. Dacă vreți să vă faceți însă de cap, orientați-vă către AMG GT 63: cele două variante disponibile folosesc motorul V8 de 4 litri și dezvoltă 577, respectiv 630 de cai putere. Suficient, zic eu.
Noul A-Class e un alt model adus de cei de la Mercedes-Benz și care este de interes pentru publicul din România. Mașina arată excelent și pare să aibă cel mai bun sistem multimedia de pe piață, MBUX. E greu să testezi un astfel de sistem la saloanele auto, dar cele câteva comenzi încercate sunt foarte bine puse la punct. A-Class a trecut prin numeroase schimbări de-a lungul timpului, dar aș paria că mașina prezentată la Geneva va avea mai mult succes decât cele care au purtat, anterior, același nume.
Un alt punct de atracție pentru vizitatorii standului a fost versiunea AMG a noului G-Class, prezentat de Mercedes-Benz în premieră mondială la Salonul Auto de la Detroit. Noul G63 respectă identitatea G-Class, dar aduce un aer chiar mai impunător; e desigur și meritul celor de la AMG, iar sutele de cai putere (577, ca să fiu mai precis) susțin cu succes cauza.
BMW nu s-a lăsat mai prejos și a adus, în premieră mondială, M8 Gran Coupé concept, o mașină cu un design excelent care beneficiază de un motor care va dezvolta, fără dubii, peste 500 de cai putere. Seria 8 are rolul de a înlocui Seria 6, iar M8 ar putea fi disponibil în anul 2020. Și pentru că am ajuns la BMW, Harald Kruger, președintele consiliului de administrație al BMW Group, a făcut un anunț important la Geneva: prototipul Vision Dynamics, prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt, va intra în producție sub numele i4.
Cei de la Dacia nu m-au impresionat la Salonul Auto de la Geneva, păstrând poate ceva surprize pentru SIAB (Salonul Internațional Auto București). Este pentru prima oară în ultimii opt ani când SIAB se organizează sub umbrela APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto), iar așteptările sunt extrem de mari; ultimele ediții ale evenimentului nu au fost prea reușite, ca să păstrăm un ton decent, dar noul SIAB promite să aducă laolaltă producători prezenți cu mai mult de una sau două mașini. Așteptăm, desigur, cu mare interes.
Revenind la Geneva, un alt producător care și-a respectat brandul a fost Peugeot, prezentând noul 508. Trebuie spus din start că e o mașină care arată bine și care se apropie destul de mult, ca finisaje, de modele pe care te-ai aștepta să le găsești într-o clasă superioară. 508 vine cu o cutie de viteze automată pentru motorizările pe benzină PureTech 180 CP și 225 CP și diesel BlueHDi 130, 160 și 180 CP. Mașina are suspensie cu amortizare controlată și o punte spate multi-link; de remarcat și sistemul de viziune pe timp de noapte, care detectează prezența persoanelor până la o distanță de 200 de metri. Citröen, pe de altă parte, a pus mare preț pe relansarea Berlingo, un mini-van care ar fi recomandat familiștilor în căutarea unor zile fericite. Nu e o clasă care să mă intereseze în mod special sau să mă atragă, așa că o să mă opresc din comentarii.
Renault a venit la Salonul Auto de la Geneva cu Zoe e-Sport, un concept super sport având ca bază modelul electric al Renault cel mai bine vândut în Europa, Zoe. O altă premieră a fost cea a noului Captur, reproiectat pentru a se încadra în noua linie de design a celor de la Renault. Pentru prima dată în segmentul SUV, francezii oferă sistemul de avertizare asupra unghiului mort ”Blind Spot Warning“ și sistemul ”Easy Park Assist“, ambele disponibile pe versiunile superioare.
Audi a organizat un adevărat show pentru a prezenta noul A6, și când spun asta mă refer chiar la o sală de cinema improvizată și un ecran pe care rulau, la fiecare două ore, scurtmetraje semnate de diverși cineaști în devenire. E vorba de un concurs organizat de Audi, numit ”#revealtheA6“, care a adus laolaltă tineri regizori în încercarea de a evidenția trăsăturile noii generații. Spectacolul m-a impresionat, mașina mai puțin; cred că producătorul ar fi putut să aducă ceva mai multe modificări, măcar în ceea ce privește designul.
Cei de la Porsche au intrat și ei în hora electricelor, prezentând primul cross-over al companiei. Porsche Mission E Cross Turismo e un SUV masiv, care îi va pune pe mulți pe gânduri, dar arată clar direcția spre care se îndreaptă nemții. Asul din mânecă al celor de la Aston Martin s-a numit Valkyrie AMR Pro, o versiune de raliu a deja cunoscutei Valkyrie. E vorba de o serie limitată, fiind produse doar 25 de unități, iar singura veste proastă este că toate cele 25 au fost deja vândute. O altă noutate a britanicilor a fost lansarea unui nou brand cu emisii zero, primul reprezentant fiind Lagonda Vision Concept.
În ceea ce privește oferta pe zona de electrice, mărturisesc că am fost impresionat de noile modele smart EQ, fortwo și forfour. Aș merge chiar mai departe, spunând că forfour e primul smart pe care l-aș cumpăra, mai ales că mașina vine cu un nou sistem pe 22 de volți care permite încărcarea rapidă. Reprezentanții Daimler au spus că bateriile pot fi încărcate la o capacitate de 80% în doar 40 de minute, iar asta se traduce într-o autonomie de vreo 130 de kilometri (autonomia maximă e de 160 de kilometri). Sună bine, dar am încă ceva rețineri vizavi de prețul la care mașina va putea fi achiziționată. Pentru clienții din România va conta foarte mult și discountul de 10.000 de euro oferit de stat celor care cumpără mașini electrice (oferta nu se referă și la hibriduri plug-in, suma oferită în acest caz fiind mai mică). Interiorul noului smart nu a suferit modificări esențiale, dar are suficiente elemente care să îți asigure o deplasare zilnică, prin oraș, fără prea mari dificultăți. Reprezentanții smart au reafirmat, la Geneva, că din 2019 compania va avea în ofertă doar mașini electrice. O altă companie care a venit cu noutăți importante pe partea de electrice a fost Jaguar Land Rover, prezentând publicului noul i-Pace. E o mașină frumoasă, care respectă designul Jaguar dar aduce câteva elemente noi. i-Pace e un candidat serios pe segmentul său, iar faptul că cei de la Tesla au început să dea tot mai puține semne de viață mă duce cu gândul la o luptă serioasă între marii producători tradiționali.
Unii vor spune că discuțiile actuale despre mașini electrice sunt inutile, pentru că vorbim de un segment care nu acoperă încă mai mult de 1% din piață; nu strică însă, zic, să aruncăm un ochi către un viitor nu foarte îndepărtat în care electricele vor câștiga mult din felia deținută, astăzi, de diesel.