Băsescu reactivează Comisia prezidențială pe agricultură, care să facă un raport până pe 30 iunie
Președintele Traian Băsescu a reactivat Comisia prezidențială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, care urmează să finalizeze raportul pe acest domeniu până în 30 iunie, când își va înceta și activitatea.
“Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 22 aprilie a.c., Decizia privind reluarea activității Comisiei prezidențiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Comisia urmează să finalizeze raportul privind politicile publice de dezvoltare a agriculturii până la data de 30 iunie 2013, când, potrivit, deciziei, își va înceta activitatea”, se arată într-un comunicat de miercuri al Administrației prezidențiale.
Conform sursei citate, Comisia își păstrează componența inițială, iar președinția acesteia va fi asigurată în continuare de către Valeriu Steriu.
Valeriu Steriu este deputat UNPR, ales în circumscripția electorală 12 Călărași. El a fost deputat și în legislatura 2008-2012, iar în 2004-2008 a fost senator.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro