Băsescu îi cere lui Ponta să opereze astăzi, prin OUG, modificările la Codul de procedură penală. Ponta: Nu am primit astăzi nicio solicitare de la președinte
Președintele Traian Băsescu îi cere premierului Victor Ponta să opereze, vineri, prin Ordonanță de urgență a Guvenului modificările la Codul de procedură penală, menționând că acestea au fost solicitate încă din luna septembrie a anului trecut. Premierul Victor Ponta a declarat agenției MEDIAFAX că nu a primit vineri nicio solicitare din partea președintelui Traian Băsescu.
Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, “președintele României, Traian Băsescu, îi cere prim-ministrului Guvernului României, Victor-Viorel Ponta, să opereze astăzi, prin ordonanță de urgență a Guvenului, modificările la Codul de procedură penală solicitate, încă din luna septembrie a anului trecut, de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia-Doina Stanciu, și de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), doamna Laura-Codruța Kövesi”.
Premierul Victor Ponta a declarat agenției MEDIAFAX că nu a primit vineri nicio solicitare din partea președintelui Traian Băsescu.
“Nu am primit astăzi (vineri-n.r.) nicio solicitare de la președinte”, a spus Ponta.
Solicitarea președintelui Traian Băsescu vine la o zi după ce șeful statului a declarat, la Cotroceni, că dacă premierul Victor Ponta nu își asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140 din Codul de procedură penală, este emblema corupției, și “devine scutul oamenilor corupți”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro