Băsescu: Acordul de uniune fiscală nu influențează românii nici în minus, nici în plus
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că acordul de uniune fiscală stabilit la Bruxelles nu îi afectează financiar pe români, neavând influență nici în bine, nici în rău.
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat dacă poate garanta că pensiile și salariile bugetarilor nu vor fi diminuate în 2012, el refuzând să răspundă. Întrebat cum îi va afecta pe români faptul că România și-a luat angajamentul de a adera la acordul de uniune fiscală, care impune o disciplină bugetară drastică, Băsescu a răspuns: “Cred că nu îi va afecta în niciun fel. Nici în minus, nici în plus. Dar îi va garanta fiecărui român că va trăi într-o Uniune Europeană sănătoasă financiar, care nu va mai trece prin astfel de crize. (…) Cred că este bine pentru români să știe că România face parte din acest acord”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro