Băsescu a uitat de "javră ordinară" și circulă din nou sub escorta Poliției Rutiere
Coloana președintelui Traian Băsescu a fost escortată, marți, de antemergători ai Poliției Rutiere, el renunțând în urmă cu un an la efectivele MAI, în contextul participarii unor angajați ai ministerului la un marș de protest care a ajuns în fața Palatului Cotroceni.
La sosirea președintelui, marți dimineață, la Monumentul eroilor căzuți la datorie, unde a participat la un eveniment ocazionat de Ziua Armatei, un motocist al Poliției Rutiere a asigurat culoarul liber pentru coloana prezidențială. După eveniment, coloana președintelui a fost escortată de un autoturism marca BMW, pe care era inscripționat “Poliția”. Președintele Traian Băsescu a dat dispoziție, în septembrie 2010, când ministru de Interne era Vasile Blaga, ca efectivele Ministerului Administrației și Internelor să nu mai participe la asigurarea protecției sale, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajați ai ministerului la un marș de protest. Potrivit protocoalelor legale, Administrația Prezidențială este deservită de Jandarmerie (protecție și pază), Poliția Rutieră (agenți însoțitori în deplasări) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (salvare, pompieri-n.r.), instituții aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, susțin surse oficiale. În septembrie 2010 a avut loc un miting al polițiștilor, care a adunat aproximativ 6.000 de polițiști și alți sindicaliști din structurile de ordine publică, inclusiv penitenciare, și fusese programat să se desfășoare în Piața Victoriei, conform autorizației emise de Primărie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro