Bărbatul acuzat de impostură la ceremonia dedicată lui Mandela susține că suferă de schizofrenie
Bărbatul acuzat că a interpretat în mod "fals", în limbajul semnelor, ceremonia organizată marți în memoria lui Nelson Mandela, susține că este bolnav de schizofrenie.
Thamsanqa Jantjie susține că suferă de schizofrenie, din cauza căreia s-a pensionat medical în urmă cu câțiva ani și pentru care urmează un tratament medicamentos. El nu știe ce anume i-a provocat atacul de pe scenă, dacă a fost amploarea evenimentului sau bucuria pe care a simțit-o în ziua respectivă, relatează cotidianul sud-african The Star, în ediția electronică de joi.
El și-a pierdut brusc concentrarea și a început să audă voci și să aibă halucinații. În cele din urmă a mimat semne care nu aveau sens.
“Nu puteam face nimic. Eram singur într-o situație foarte periculoasă. Am încercat să mă controlez și să nu arăt lumii ce se întâmplă. Îmi pare foarte rău”, a explicat el pentru cotidian.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro