Băncile și românii au uitat deja lecțiile crizei. Ce spune economistul șef al BNR despre credite
Băncile din România și clienții acestora au uitat deja lecțiile crizei și au început în ultimele luni să acorde credite tot în euro, a declarat vineri economistul șef al BNR, Valentin Lazea.
“Se pare că lecțiile crizei au fost foarte ușor uitate atât de către bănci, cât și de către persoanele care cer credite”, a spus Lazea, prezent la un forum pe teme economice.
El a arătat că în ultimele luni s-a observat o discrepanță din ce în ce mai accentuată între trendul împrumuturilor în euro, care este crescător, și cel al creditelor acordate în lei, care urmează o tendință ușor descrescătoare.
“Această tendință, care favorizează creditele în euro, demonstrează că există o memorie foarte scurtă, atât din partea băncilor, cât și a clienților”, a afirmat oficialul BNR.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro