Banca Mondială: Femeile din România, plătite în medie cu 10% mai puțin decât bărbații pentru joburi similare
Femeile din România sunt plătite în medie cu 10% mai puțin comparativ cu bărbații pentru joburi similare și pentru același nivel de instruire, însă diferența este mai redusă față de cea înregistrată în regiune, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).
“În medie, o femeie câștigă la nivelul regiunii 80 de cenți pentru fiecare dolar cu care bărbatul este remunerat. În România, diferența este de 90 de cenți la dolar”, a spus într-o videoconferință cu jurnaliștii Carolina Sanchez Paramo, senior economist la Banca Mondială. Ea a arătat că în România, dar și în regiune, femeile sunt angajate cu precădere în sectorul serviciilor, ceea ce se traduce în remunerații mai mici decât cele ale bărbaților. “Este o problemă, în sensul că există femei cu studii foarte bune, însă cifrele arată că ele lucrează în domenii în care educația primită nu este suficient remunerată”, a afirmat reprezentantul instituției.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro