Home Actualitate Azi s-a deschis centrul comercial Auchan...
Actualitate

Azi s-a deschis centrul comercial Auchan Drumul Taberei, cu al optulea hipermarket al reței în București

Noul centru comercial Drumul Taberei are un hipermarket Auchan cu o suprafață de vânzare de 10.500 m² și o galerie comercială cu o suprafață închiriabilă de 9.500 m², cu 119 magazine de modă, frumusețe, electrocasnice, telefonie, dar și servicii bancare, curățătorie, cafenele, restaurante, loc de joaca pentru copii.

Azi s-a deschis centrul comercial Auchan Drumul Taberei, cu al optulea hipermarket al reței în București
Azi s-a deschis centrul comercial Auchan Drumul Taberei, cu al optulea hipermarket al reței în București · Foto: Business Magazin

Situat pe un teren de peste 2,66 hectare, în vestul Bucureștiului, centrul comercial are o parcare cu 1.600 de locuri.

„ Proiectul din Drumul Taberei este un alt tip de format dezvoltat de Auchan și Immochan, un centrul comercial în mijlocul unui cartier care se va diferenția de competiție printr-un spirit orientat către practicitate, către simplitate,” declară Tatian Diaconu, director general al Immochan România.

„Deschidem al 32-lea hipermarket Auchan din România și al optulea hipermarket Auchan din București. După cele 20 de remodelări pe care le-am finalizat înainte de Paște, inaugurăm în această lună Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei,”, declară Frederic Bellon, director general al Auchan România.

Al optulea hipermarket Auchan din București are peste 55.000 de produse alimentare și nealimentare.

Pe 7 noiembrie 2006 a fost deschis primul hipermarket Auchan, la București, în cartierul Titan. În 2015 este prevăzuta o nouă deschidere in parteneriat cu Immochan, divizia imobiliara a grupului Auchan, proiectul Coresi Shopping Resort Brașov.

Immochan România s-a înființat în ianuarie 2012 iar în prezent administrează zece galerii comerciale: patru în București (Centrele Comerciale Auchan Titan, Vitan, Crângași și Drumul Taberei) și șase în țară – în Pitești-Bradu, Craiova-Craiovița, Sibiu, Brașov-Eliana Mall, Bacău și Târgu Mureș-Sud. Cele nouă galerii reunesc 45.000 mp de suprafață închiriabilă.

Immochan România are în dezvoltare un nou proiect: Coresi Shopping Resort Brașov, valoarea totală a investițiilor fiind de 60 de milioane de euro.

Immochan a fost înființat în 1976 special pentru a se ocupa de patrimoniul grupului, iar acum gestionează 340 de centre comerciale în 12 țări, cumulând 2 milioane de metri pătrați de galerii comerciale.

Immochan a fost înființat în 1976 cu scopul gestionării patrimoniul grupului. În prezent, compania gestionează 340 de centre comerciale în 12 țări, reprezentând peste 2 milioane de metri pătrați de galerii comerciale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună