Azi are loc meciul România-Franța, primul de pe Arena Națională. Ce reguli trebuie să respecte spectatorii
Federația Română de Fotbal a elaborat un set de reguli de acces și conduită a spectatorilor pe Arena Națională, cu ocazia meciului România - Franța, care are loc marți de la ora 21,30, în cadrul preliminariilor EURO 2012.
Deschiderea porților are loc la ora 18, iar accesul în incinta parcului sportiv se va face: pietonal, doar pe baza biletului de acces, numai prin Bd. Basarabia, Str. Mr. Coravu și Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe partea verso a biletului; auto, pe aceleași căi și numai pentru posesorii de bilete de acces însoțite de taloane de acces auto.
Spectatorii sunt obligați să ocupe locul înscris pe biletul de acces; în caz contrar, persoanele în cauză vor fi evacuate din stadion, fără a avea dreptul de a reveni ulterior până la finalul jocului. Celor care refuză să se supună controlului corporal și al bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului.
În toată incinta se vor distribui, contra cost, băuturi răcoritoare și mâncare, la cele 58 de chioșcuri, amplasate pe terasamentul exterior, în toate cele patru sectoare (tribune și peluze), la ambele niveluri.
Fumatul este interzis în stadion, cu excepția locurilor special amenajate (marcate cu inscripția “Loc pentru fumat”) pe terasamentul exterior al arenei.
Accesul spectatorilor cu aparate foto este permis, cu excepția celor profesionale. Spectatorii nu au acces cu camere de luat vederi.
Este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore confecționate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din material plastic, metal, lemn etc. Este interzis accesul cu inscripții, embleme, pancarte, afișe sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri sau texte cu conținut obscen sau care incită la denigrarea țării, la xenofobie, ură națională, rasială, de clasă ori religioasă.
Spectatorilor le sunt interzise accesul în arenă în stare vădită de ebrietate, cu băuturi alcoolice sau sub influența substanțelor halucinogene. Nu este permisă afișarea de bannere de orice dimensiune; coregrafia este asigurată de FRF, pe fiecare scaun fiind amplasate stegulețe tricolore și cartoane colorate. Nu este permis accesul cu sticle sau recipiente, umbrele, brichete, semințe, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe toxice, halucinogene, lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente, cuțite, pumnale, șișuri.
Nu este permis spectatorilor să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor, a personalului de ordine, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive care murdăresc. Spectatorii nu au dreptul să pătrundă pe suprafața de joc ori să profereze sau să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forțelor de ordine.
În cazul încălcării acestor norme, spectatorii în cauză vor fi evacuați și sancționați contravențional conform legii.
În ziua meciului, posesorii de bilete de intrare vor putea circula gratuit, în baza respectivului bilet, spre și de la stadion, cu mijloacele de transport în comun ale RATB (tramvaie, autobuze și troleibuze), nu și cu metroul, care însă își va prelungi programul de circulație până cu o oră după încheierea jocului. Un număr de 210 curse speciale ale RATB (vezi harta traseelor) vor asigura legătura între Arena Națională și centrul Capitalei, din care 120 de autobuze, 40 de troleibuze și 50 de tramvaie.
Meciul marchează inaugurarea noului stadion național din Capitală, după demolarea celui vechi, unde ultimul meci s-a jucat în 2007. Construcția noului stadion a costat 131 de milioane de euro fără TVA, neincluzând mobilierul, rețelele și amenajările exterioare.
Arena Națională are o capacitate de 55.000 de locuri, din care 20.000 la tribuna I. Există monitorizare cu camere mobile de supraveghere pe întreaga suprafață a stadionului, precum și în zonele de la porțile de acces până la intrarea pe stadion.