Avertisment: Rusia ar putea încerca să destabilizeze Țările Baltice. Fotografii cu sisteme de rachete rusești Panțîr-S1 în Ucraina, publicate de britanici - FOTO
Există un "pericol real și prezent" ca Rusia să încerce să destabilizeze Țările Baltice - Letonia, Lituania și Estonia -, a declarat miercuri ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, declarându-se îngrijorat de "presiunea" exercitată asupra acestora de președintele rus Vladimir Putin.
“Sunt îngrijorat în legătură cu Putin”, le-a spus Fallon jurnaliștilor de la The Times și Daily Telegraph în timpul unui zbor către Sierra Leone, unde trupele britanice contribuie la lupta împotriva epidemiei de Ebola. “Sunt îngrijorat de presiunea lui asupra Țărilor Baltice, de modul în care testează NATO”, a precizat el.
Fallon a declarat, de asemenea, că NATO trebuie să fie pregătită pentru o agresiune din partea Rusiei “indiferent ce formă va lua aceasta”. “NATO se pregătește”, a adăugat el, citat de BBC News Online.
Fallon a afirmat că Rusia ar putea folosi tactici ca cele pe care susține el că le-a folosit pentru anexarea Crimeei și în actualul conflict ucrainean. Rusia neagă că îi ajută pe separatiștii proruși, deși a fost acuzată în mod repetat că trimite arme și trupe și că folosește propaganda pentru a spori tensiunile.
Fallon susține însă că situația nu este un nou Război Rece, ba dimpotrivă este “destul de fierbinte”. “Ai tancuri și blindate care se plimbă la granița ucraineană și ai un grănicer eston capturat și care încă nu s-a întors”, a declarat el. “Când ai avioane pilotate deasupra Canalului Mânecii, când ai submarine în Marea Nordului, mi se pare că situația se încălzește”, a precizat el.
Ministerul britanic de Externe a publicat fotografii cu sisteme de rachete rusești Panțîr în Ucraina
Ministerul britanic de Externe a publicat, miercuri, fotografii cu un nou sistem de rachete rusești Panțîr-S1, precizând că imaginile au fost făcute în estul Ucrainei, unde un armistițiu fragil este în vigoare între armata ucraineană și rebelii proruși, relatează BBC News Online.
“Așa arată un «Panțîr-S1» (SA-22 în clasificarea NATO) care nu este manevrat de armata ucraineană”, anunță Ministerul britanic de Externe în dreptul unei fotografii.

Potrivit Foreign Office, aceste fotografii au fost făcute în ultimele săptămâni, și anume pe 24 ianuarie, 4 februarie și 5 februarie, la Șahtiorsk și Donețk, orașe din estul Ucrainei.
“Cerem Rusiei să respecte pe deplin Acordul de la Minsk”, scrie pe Twitter reprezentantul britanic la NATO, Adam Thomson.
Grupul de contact, din care fac parte reprezentanți ai Moscovei, Kievului, OSCE și lideri separatiști proruși din estul Ucrainei, a semnat pe 12 februarie, la Minsk, o înțelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean.
Între măsurile prevăzute în documentul final se află un armistițiu între forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși din estul țării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părți beligerante, retragerea armamentului greu din regiune și un schimb de prizonieri.
Armistițiul a intrat în vigoare la miezul nopții de sâmbătă spre duminică (0.00, ora Ucrainei și României).
La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat, miercuri, Rusia să înceteze susținerea acordată insurgenților ucraineni, să retragă toate forțele din estul Ucrainei și să faciliteze respectarea Acordului de la Minsk.
“Îndemn Rusia să retragă toate forțele din estul Ucrainei, să nu mai susțină insurgenții separatiști și să respecte Acordul de la Minsk”, a declarat Jens Stoltenberg în cursul unei vizite în Letonia.
Ambasadorul american în Ucraina, Geoffrey Pyatt, a acuzat încă din luna august a anului trecut Rusia că este “implicată în mod direct” în confruntările armate dintre rebelii proruși și forțele guvernamentale.
Moscova este “de-acum implicată în mod direct în confruntări” și și-a trimis “sistemul de apărare antiaeriană cel mai recent, care include Panțîr-S1” în estul Ucrainei, spunea la acea vreme diplomatul american.
Sistemele de rachete Panțîr-S1 (sau SA-22 în clasificarea NATO) sunt capabile să atingă orice ținte aeriene pe o rază de 20 de kilometri și la o altitudine de 15 kilometri. Ele pot viza patru ținte simultan, iar rachetele lor pot atinge o viteză de 1.300 de metri pe secundă.