Avertisment: Germania ar putea redeveni „bolnavul Europei“ din cauza slăbiciunii generalizate din următorul deceniu
Economiștii se așteaptă ca următorul deceniu să fie pentru Germania, cea mai mare economie europeană, unul de performanțe modeste, aceasta urmând să fie redenumită din acest motiv „bolnavul Europei“, scrie The Wall Street Journal. Creșterea economiei germane a atins un…
Economiștii se așteaptă ca următorul deceniu să fie pentru Germania, cea mai mare economie europeană, unul de performanțe modeste, aceasta urmând să fie redenumită din acest motiv „bolnavul Europei“, scrie The Wall Street Journal.
Creșterea economiei germane a atins un minim pe șase ani în 2019, în condițiile în care aceasta s-a confruntat cu dificultăți în industria auto, vitală pentru ea, cu o creștere economică în încetinire din partea Chinei și cu impactul conflictelor comerciale la nivel mondial. Cu o creștere a PIB-ului de numai 0,6% anul trecut, economia Germaniei a avansat în cel mai lent ritm din 2013, anul de apogeu al crizei datoriilor din zona euro, trasă în jos fiind de un declin de 3,6% al sectorului manufacturier. În pofida clarificării Brexitului și semnării unei prime faze a acordului comercial dintre SUA și China, economiștii se așteaptă ca economia Germaniei să înregistreze o creștere extrem de modestă în acest an.
Guvernul german și-a revizuit recent estimarea de creștere economică pe acest an la 1,1% de la 1%, potrivit Reuters. Cea mai mare economie europeană a evitat la mustață recesiunea anul trecut, iar sondajul lunar realizat de institutul Ifo arată că încrederea companiilor a scăzut, fapt ce sugerează că economia a avut un început de an slab.
Riscurile pe termen scurt includ intensificarea tensiunilor comerciale dintre SUA și UE, absența unui pact privitor la relațiile comerciale viitoare dintre UE și UK, încetinirea economiei chineze și reticența Berlinului în a-și crește cheltuielile, scrie The Wall Street Journal.
Pe termen mai lung, industria auto germană, vitală pentru un sector manufacturier care reprezintă aproximativ un sfert din economie, și sectorul bunurilor de capital în extindere au în față provocarea schimbărilor tehnologice rapide și competiției în creștere. Populația în curs de îmbătrânire a țării și infrastructura în curs de deteriorare reprezintă alte riscuri la adresa creșterii germane.
„Deceniul următor va fi unul al performanțelor slabe, iar Germania ar putea fi văzută din nou drept bolnavul Europei“, arată Joerg Kraemer, economist-șef la Commerzbank.
Pentru acest an, economiștii se așteaptă ca în continuare consumul privat să-și îndeplinească rolul de pilon major al economiei germane.
Încrederea consumatorilor a înregistrat o creștere neașteptată la început de an, sugerând că aceștia sunt pregătiți să-și deschidă portofelele și să susțină creșterea generală a economiei, notează Reuters.
„Startul pozitiv al climatului de consum din 2020 ne confirmă estimarea că în continuare consumul privat va fi un pilon important al economiei germane în acest an“, arată Rolf Buerkl, cercetător GfK.