Home Actualitate Avertisment dur de la FMI: Războiul come...
Actualitate

Avertisment dur de la FMI: Războiul comercial declanșat de Donald Trump vine cu costuri de 430 de miliarde dolari pentru economia globală

Economia globală ar putea pierde 430 de miliarde de dolari până în 2020 dacă tensiunile comerciale continuă se escaladeze iar președintele american Donald Trump își va impune și noile tarife anunțare, avertizează Fondul Monetar Internațional, potrivit Business Insider. FMI a…

Avertisment dur de la FMI: Războiul comercial declanșat de Donald Trump vine cu costuri de 430 de miliarde dolari pentru economia globală
Avertisment dur de la FMI: Războiul comercial declanșat de Donald Trump vine cu costuri de 430 de miliarde dolari pentru economia globală · Foto: Business Magazin

Economia globală ar putea pierde 430 de miliarde de dolari până în 2020 dacă tensiunile comerciale continuă se escaladeze iar președintele american Donald Trump își va impune și noile tarife anunțare, avertizează Fondul Monetar Internațional, potrivit Business Insider.

FMI a anunțat săptămâna aceasta că SUA ar putea deveni „ținta represaliilor globale” după conflictul comercial declanșat de Trump și a subliniat că țara este este „în special vulnerabilă” la repercursiuni.

„Modelele noastre sugerează că dacă actualele amenințări la adresa politicilor comerciale se vor concretiza, iar încrederea mediului de afaceri va scădea ca rezultat, producția globală va fi cu 0,5% mai redusă decât actuala proiecție pentru 2020”, transmite FMI.

„Ca țintă a represaliilor globale, Statele Unite vede o cotă semnificativă din exporturile lor taxate în piețele globale într-un astfel de conflict comercial de amploare, iar din această cauză țara este în special vulnerabilă”.

Comentariile fac parte din ultimul raport cu privire la perspectivele pentru economia globală, care a fost lansat la începutul săptămânii.

Tensiunile comerciale au rămas ridicate în contextul în care președintele Trump a relansat amenințarea cu privire la tarifele de 10% pe mărfuri chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari, în timp ce a numit Europa unul dintre „cei mai mari inamici”.

În cadrul summit-ului EU-China, președintele Consiliului UE, Donald Tusk, le-a cerut americanilor și chinezilor să „prevină un haos global” și să lase ordinea mondială intactă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună