Averea cumulată a milionarilor asiatici ar putea să o depășească pe cea a nord-americanilor
Averea cumulată a milionarilor din regiunea Asia-Pacific ar putea să o depășească cel mai devreme în 2014 pe cea a nord-americanilor, datorită creșterii economice din Japonia, care majorează câștigurile investitorilor în statul nipon, potrivit unui raport al Cap Gemini și Royal Bank of Canada.
Astfel, averile asiaticilor cu active lichide (conturi bancare și certificate de depozit, plasamente în fonduri mutuale, obligațiuni și acțiuni) de minim 1 milion de dolari vor urca la 15.900 de miliarde de dolari până în 2015, de la 12.000 de miliarde de dolari anul trecut, se arată în raportul Asia-Pacific Wealth 2013 publicat miercuri, și citat de Bloomberg.
Nord-americanii bogați dețineau în 2012 active de acest fel în valoare de 12.700 de miliarde de dolari.
Japonia, a cărei piață de capital a avut în acest an cea mai bună performanță la nivel mondial, este țara în care se află peste jumătate din milionarii asiatici și va fi motorul prosperității regionale, alimentat de politicile de stimulare aplicate de premierul Shinzo Abe.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro