Autoritățile: De la o lună la alta a crescut costul împrumuturilor statului. Investitorii cer dobânzi prea mari
România are anul acesta un deficit bugetar de 4,4% din PIB, ceea ce înseamnă câteva miliarde de euro cu care se împrumută, însă de la o lună la alta, costul dobânzilor pentru împrumuturile destinate finanțării deficitului cresc, din cauza turbulențelor din zona euro, a declarat vineri premierul Emil Boc.
“Prognozele de creștere economică din UE sunt toate revizuite în scădere. Creșterea economică la nivelul UE pentru acest an a fost revizuită de la 1,8 la 1,7 și de la 2,1 la 1,4 pentru 2012. Deci, se pare că renii lui Moș Crăciun nu aduc în sanie vești foarte bune pentru întreagă Europă. Această revizuire nu este o veste bună nici pentru România, care va fi obligată să își revizuiască prognoza de creștere economică”, a precizat premierul.
În primăvară, Guvernul convenise cu Comisia Europeană o prognoză de 3,5-4%, pentru 2012, în baza căreia a fost conceput bugetul de stat, însă în această lună prognoza va fi revizuită. “Asta trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ și din perspectiva altor indicatori macroeconomici: deficit bugetar, finanțare, pentru că lumea se schimbă într-o manieră radicală. Banii nu mai sunt ușor de găsit pe piață pentru a putea să îți finanțezi deficitele, deficitele se vor finanța la costuri tot mai scumpe și orice procent de deficit înseamnă un ban în plus cheltuit din buzunarele românilor, la costuri mult mai mari decât până acum”, a comentat Boc.
De aceea, România va trebui în 2012 “să rămână extrem de prudentă, să își facă un buget echilibrat, să împrumute cât mai puțin și să investească toți banii pe care îi are cu putință în locuri de muncă, în dezvoltare, în infrastructură, pentru că ele vor genera, pe termen mediu și lung, creștere economică”, a mai spus premierul.
Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a declarat vineri agenției Reuters că investitorii în titlurile emise de statul român cer dobânzi prea mari raportat la situația ameliorată a fundamentelor economice și la faptul că inflația a scăzut puternic. “Încercăm să consolidăm nivelul dobânzii la anumite niveluri. Interesul nostru este să ne împrumutăm, dar nu la orice cost”, a spus Drăgoi.
Ministerul Finanțelor a respins de mai multe ori în ultimele luni ofertele băncilor la licitațiile de titluri de stat, astfel încât din august până acum a împrumutat numai 7,1 miliarde de lei, față de un plan inițial de aproape 13 miliarde. Randamentul mediu pentru titlurile pe trei ani a crescut de la 7,09% la începutul lunii iulie la 7,49% la 20 octombrie.
“Eu înțeleg că băncile cer costuri mai mari din cauza contextului internațional, dar pe de altă parte trebuie să ne uităm și la fundamentele economice și la inflația în scădere”, a afirmat Drăgoi.
De la începutul anului până acum, Finanțele s-au împrumutat cu puțin peste 42 de miliarde de lei, prin titluri și obligațiuni de stat pe piața internă. Cât privește piața externă, după ce a atras în iunie 1,5 miliarde de euro prin emisiunea de obligațiuni, România va lansa o nouă emisiune de obligațiuni, foarte probabil în dolari, la jumătatea lui noiembrie.